Poziţia Comisiei Europene privind amendamentele la Codul Penal, în raportul MCV din ianuarie

Poziţia CE privind amendamentele la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianuarie, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Mark Gray, adăugând că oficialii de orice fel trebuie să se supună regulilor referitoare la corupţie şi conflict de interese.
Economica.net - mie, 11 dec. 2013, 12:15
Poziţia Comisiei Europene privind amendamentele la Codul Penal, în raportul MCV din ianuarie

„Nu am văzut legea care a fost votată ieri seară (marţi, n.r.) în Parlamentul României (….) Nu vom comenta pe marginea unor cazuri individuale sau părţi din această lege. Dar e important de spus că atunci când vine vorba de chestiuni precum conflictul de interese şi integritate, acestea sunt acoperite, împreună cu aplicarea regulilor în materie de corupţie, în cadrul MCV şi vor fi abordate în următorul raport pentru România, care urmează să fie adoptat de către Comisie luna viitoare. Aceste chestiuni vor fi atinse şi acesta (raportul MCV) va fi cadrul în care Comisia Europeană va avea o poziţie detaliată”, a precizat Mark Gray, la briefingul de presă.

Purtătorul de cuvânt al CE a mai spus că oficialii trebuie să se supună regulilor privind corupţia şi conflictul de interese.

„Am subliniat în rapoartele precedente – şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară – că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE”, a spus Gray.

Întrebat dacă experţii CE aflaţi la Bucureşti la sfârşitul lunii trecute, în pregătirea raportului MCV, au fost informaţi în legătură cu aceste schimbări, purtătorul de cuvânt al CE a declarat că amendamentele la Codul Penal nu au fost menţionate de către oficialii români.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Conform raportului, obţinut de MEDIAFAX, printr-un amendament propus şi adoptat de Comisia juridică, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Astfel, la articolul 147 Codul Penal prevede că „prin «funcţionar public» se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 (autorităţi, instituţii publice, persoane juridice de interes public – n.r.)”. De asemenea, „prin «funcţionar» se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat”.

Comisia juridică a introdus un nou alineat potrivit căruia: „Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat”.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a postat, marţi, pe Facebook, înaintea votului din Parlament privind proiectul de lege, un mesaj în care arată că „se va crea o super-imunitate”, iar „istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma acestor modificări aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

DNA a precizat că preşedintele, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii şi executorii judecătoreşti nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu.

„Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA”, a arătat instituţia, într-un comunicat de presă.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că „nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord”.

Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt „dramatice” şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.



Te-ar mai putea interesa și
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025....
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...