Lovitură de stat în Gabon: Ceea ce se întâmplă în Africa de Vest este o mare problemă pentru Europa – şeful diplomaţiei UE

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a declarat miercuri că, dacă se confirmă că în Gabon a avut loc o lovitură de stat, atunci această evoluţie va spori instabilitatea din regiune, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 10:20
Lovitură de stat în Gabon: Ceea ce se întâmplă în Africa de Vest este o mare problemă pentru Europa - şeful diplomaţiei UE

Situaţia din ţara africană va fi analizată de miniştrii apărării din statele Uniunii Europene, reuniţi în cadru informal la Toledo, eveniment organizat de preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

”Dacă se confirmă, atunci este vorba de încă o lovitură de stat militară ce sporeşte instabilitatea în întreaga regiune”, a spus Borrell în faţa miniştrilor apărării europeni.

Potrivit demnitarului european, ceea ce se întâmplă în Africa de Vest constituie o mare problemă pentru Europa.

Un grup de ofiţeri superiori din Gabon au anunţat miercuri dimineaţa la televiziune că au preluat puterea, la scurt timp după ce autoritatea electorală naţională comunicase că preşedintele Ali Bongo Odimba a fost reales pentru al treilea mandat.

La canalul de televiziune Gabon 24, militarii au anunţat că reprezintă toate forţele de securitate şi apărare ale ţării din vestul Africii centrale. Ei au declarat că alegerile sunt anulate, toate frontierele sunt închise până la noi ordine, iar instituţiile statului sunt dizolvate.

Puciul din Gabon are loc la o lună după cel din Niger.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...