Mama tuturor controalelor: Timp de două luni, 11 instituții vor controla toate benzinăriile, depozitele și cisternele de carburant de orice fel din România

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a semnat în data de 29 august un ordin prin care, sub coordonarea prefecților, timp de două luni de zile vor avea loc controale la nivel național la toate stațiile de distribuție a carburanților de orice fel, dar și la depozite și transportatori.
Mihai Nicuţ - mie, 30 aug. 2023, 10:19
Mama tuturor controalelor: Timp de două luni, 11 instituții vor controla toate benzinăriile, depozitele și cisternele de carburant de orice fel din România

“Începând cu data prezentului ordin și până la data de 31.10.2023, în fiecare județ și în Municipiul Bucureștiprefectul dispune măsuri organizatorice și de coordonare pentru eficientizarea acțiunilor de control la instituțiile publice șii operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL), care funcționează pe raza unităților administrativ-teritoriale”, se arată în ordinul semnat de Predoiu la data de 29 august.

Prefectura va coopta reprezentanții tuturor instituțiilor de control implicate, nu mai puțin de 11 la număr:

  • Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR)
  • Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (CNCIR)
  • Autoritatea Rutieră Română
  • Garda Națională de Mediu
  • Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier
  • Agenția Națională pentru Protecția Mediului
  • Agenția Națională de Administrare Fiscală
  • Autoritatea Vamală Română
  • Inspecția Muncii
  • Inspectoratul Județan pentru Situații de Urgență
  • Inspectoratul Județean de Poliție

Prefecții vor centraliza rezultatele controalelor, care vor ajunge, prin ISU, la Ministerul de Interne, urmând a fi transmise ulterior prim-ministrului.

Potrivit datelor noastre, în România sunt circa 2.200 de stații de distribuție a carburanților și circa 1.300 de puncte de alimentare cu GPL.

Controalele survin după tragedia de la Crevediu unde, cel mai probabil în urma unui transfer de GPL de la o cisternă la alta făcut în condiții care par ilegale și cu o sursă de foc în apropiere, au avut loc mai multe explozii soldate cu doi morți și 56 de răniți

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...