Raport: Volumul de credite ipotecare acordate în România în prima jumătate a anului a scăzut cu 15%, dar valoarea lor a crescut cu 10%

Volumul de credite ipotecare acordate în România în primul semestru al anului în curs a scăzut cu 15%, raportat la perioada similară din 2022, însă valoarea lor a urcat cu 10,2%, potrivit unui raport de specialitate, dat miercuri publicităţii.
AGERPRES - mie, 30 aug. 2023, 12:59
Raport: Volumul de credite ipotecare acordate în România în prima jumătate a anului a scăzut cu 15%, dar valoarea lor a crescut cu 10%

Peste 59,5% dintre locuinţele vândute în România în primul semestru din 2023 au fost cumpărate cu cash, proporţia tranzacţiilor prin credit ipotecar fiind de sub 40,5%.

În primul semestru din 2023 au fost acordate credite ipotecare în valoare de 2,54 de miliarde de euro, în creştere cu 10,2% comparativ cu perioada similară din 2022, conform unui raport realizat de SVN România|Credit & Financial Solutions, compania de consultanţă financiară şi creditare ipotecară din cadrul SVN România.

Excluzând refinanţările, care potrivit calculelor companiei s-au ridicat la circa 25% din totalul creditelor ipotecare noi acordate în primele şase luni din 2023, volumul total de credite ipotecare a scăzut cu aproximativ 15% faţă de primul semestru din 2022.

Aceste rezultate au fost înregistrate într-un context în care peste 59,5% dintre locuinţele vândute în România în primul semestru din 2023 au fost cumpărate exclusiv din resurse proprii, fără a apela la o finanţare bancară, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sintetizate de SVN România.

Concomitent, procentul tranzacţiilor imobiliare încheiate prin credit ipotecar în primele şase luni din 2023 a fost de cel mult 40,5%, proporţia fiind în realitate mai redusă, ţinând cont că totalul ipotecile intabulate în perioada amintită include şi creditele de consum cu ipotecă şi refinanţările ipotecare.

Procentul locuinţelor cumpărate exclusiv din fonduri proprii în primul semestru din 2023 în Bucureşti şi Ilfov a fost de peste 52,5%.

„Piaţa ipotecară din România a trecut cu bine peste cea mai dificilă perioadă din ultimii ani, fără a se înregistra o creştere a ratei creditelor neperformante. Dobânzile, în special cele fixe, urmează deja o tendinţă de scădere, mai multe instituţii financiare fiind într-o competiţie acerbă pe segmentul de dobânzi fixe mai mici de 6%, ceea ce a dus la o revigorare a cererii. În plus, nivelurile actuale de dobânzi sunt mai mici decât valoarea IRCC, ceea ce denotă o încredere ridicată în evoluţia pieţei şi a solvabilităţii generale a potenţialilor clienţi, iar următoarea perioadă va aduce noi scăderi de dobânzi”, este de părere Alexandru Rădulescu, managing partner SVN România|Credit & Financial Solutions.

Datele companiei arată că scăderea dobânzilor înregistrată pe segmentul celor fixe s-a tradus într-o reducere a ratei unui credit ipotecar de circa 10% în decursul primului semestru din 2023. Cel mai bun produs din luna ianuarie avea o dobândă fixă pe cinci ani de 6,9%, transpusă printr-o rată lunară de 2.381 de lei pentru un credit ipotecar cu o valoare de 69.000 de euro pe 25 de ani (valoare imobil de 93.000 de euro), în timp ce produsul cel mai bun al lunii iunie avea o dobândă fixă de 5,79% pe trei ani, cu o rată lunară de 2.147 de lei.

SVN România|Credit & Financial Solutions a intermediat în proporţie de 88,5% credite cu dobândă fixă în primele şase luni din acest an.

Coroborat, creşterea salariului mediu net la nivel naţional cu 15,7% la finalul primului semestru şi stagnarea preţurilor a dus la o îmbunătăţire a accesibilităţii contractării unui credit ipotecar, potrivit indexului de profil calculat de SVN România, ca raport între rata achitată pentru cumpărarea unui imobil nou şi salariul mediu net.

Astfel, rata medie pentru cumpărarea unui apartament nou cu două camere în Bucureşti, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, reprezenta la finalul primului semestru aproximativ 58% din salariul mediu net la nivel naţional, în scădere de la 64% în ianuarie, potrivit indexului SVN. Calculele companiei arată că nivelul se va reduce la 55% în luna septembrie, similar cu cel înregistrat la începutul lui 2020.

„Nivelul actual este de peste patru ori mai bun faţă de cel înregistrat 2008, când rata medie era de peste 2,5 ori mai ridicată comparativ cu salariul mediu net la nivel naţional. Raportat la veniturile medii înregistrate în Bucureşti, rata medie reprezintă circa 45,5% din venitul mediu”, susţin consultanţii companiei.

SVN România|Credit & Financial Solutions a intermediat în 2022 acordarea unui volum de credite ipotecare care s-a ridicat la aproximativ 75 de milioane de euro.

SVN România este una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară active în România şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...