Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 24% în primele şapte luni – INS

Numărul autorizaţiilor de construcţie pentru clădiri rezidenţiale eliberate în România a scăzut, în primele şapte luni, cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - joi, 31 aug. 2023, 10:42
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 24% în primele şapte luni - INS

În perioada menţionată s-au eliberat 20.196 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-1.460 autorizaţii), Sud-Muntenia (-1.019), Nord-Vest (-983), Vest (-841), Nord-Est (-642), Sud-Est (-623), Sud-Vest Oltenia (-497) şi Centru (-316), scrie Agerpres.

În iulie 2023 s-au eliberat 3.056 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+1,3% faţă de luna iunie 2023), cu o suprafaţă utilă totală de 871.621 mp (+8,9%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 68,5% sunt pentru zona rurală.

În luna iulie 2023 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+38 autorizaţii). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+56 autorizaţii), Centru (+46), Nord-Est (+35) şi Bucureşti-Ilfov (+24). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-62 autorizaţii), Vest (-29), Nord-Vest (-26) şi Sud-Est (-6).

În iulie s-au eliberat 548 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-4,5% faţă de luna iunie 2023), în suprafaţă utilă totală de 443.557 mp (+35,6 %).

Comparativ cu luna precedentă, în luna iulie 2023, s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+116.490 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+131.948 mp), Vest (+43.469), Bucureşti-Ilfov (+31.572), Sud-Est (+8.312) şi Centru (+4.495). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-82.408 mp), Sud-Vest Oltenia (-17.449) şi Sud-Muntenia (-3.449).

În luna iulie 2023, se evidenţiază o scădere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-20,9%), cât şi a suprafeţei utile totale (-23,8%), comparativ cu luna iulie 2022.

În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-809 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (-206 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-201), Vest (-148), Nord-Est (-102), Sud-Est (-101), Nord-Vest (-56), şi Sud-Vest Oltenia (-10). Creştere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (+15 autorizaţii).

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...