Fondul Proprietatea a vândut toate acţiunile Transgaz pe care le avea în portofoliu, pentru 68,2 milioane euro

Fondul Proprietatea (FP) a vândut, printr-un plasament privat, tot pachetul de acţiuni deţinute la Transgaz (TGN), pentru 303,51 milioane lei (68,2 milioane euro).
Economica.net - joi, 12 dec. 2013, 08:45
Fondul Proprietatea a vândut toate acţiunile Transgaz pe care le avea în portofoliu, pentru 68,2 milioane euro

Titlurile, reprezentând 14,98% din capitalul transportatorului de gaze, au fost cedate la un preţ de 172 lei, cu 3,3% mai jos faţă de închiderea de miercuri.

Fondul a anunţat iniţial că scoate la vânzare un pachet de 10% din acţiunile Transgaz, cu menţiunea că îşi rezervă dreptul de a creşte sau scădea volumul vânzării sau de a nu mai realiza vânzarea.

Titlurile au fost cedate printr-un plasament privat accelerat adresat investitorilor calificaţi internaţionali şi la care „publicul larg” nu a putut participa.

Pachetul scos la vânzare au fost suprasubscris de mai multe ori, potrivit unui raport FP transmis Bursei.

Citigroup Global Markets Limited, Raiffeisen Capital & Investment și Wood & Company Financial Services au acţionat în calitate de coordonatori globali şi de joint bookrunners.

Acţiunile Transgaz se tranzacţionau joi la un preţ de 183,65 lei, în creştere cu 3,23%. Transferurile însumau 1,39 milioane lei.

Intenţia Fondului Proprietatea privind vânzarea de acţiuni Transgaz vine în contextul obţinerii de bani pentru finanţarea programelor de răscumpărare de acţiuni. Actualul program urmează să se încheie în următoarea perioadă şi va fi urmat de o nouă astfel de operaţiune.

FP deţine în prezent 8,87% din propriile acţiuni, pachet dobândit prin programul de răscumpărare derulat în 2011 şi cel lansat în acest an. Titlurile răscumpărate urmează să fie anulate, iar capitalul social să fie redus cu valoarea respectivă.

Prin programul derulat în acest an, FP a răscumpărat 7,55% din propriile acţiuni, pentru 911,3 milioane lei (48,2 milioane euro). Volumul reprezintă 94,44% din pachetul vizat în acest program, de 8% din acţiunile Fondului.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...