Mini începe schimbarea de generații cu Cooper și Countryman. Urmează Aceman

Fiecare nouă generație a modelelor Mini a adus un plus de tehnologie, însă modificările stilistice au rămas la un nivel acceptabil pentru clienții atrași de designul britanic specific. Acum, micul Cooper se diferențiază puternic de Countryman pentru a face loc viitorului Aceman.
Robert Stan - lun, 04 sept. 2023, 22:16
Mini începe schimbarea de generații cu Cooper și Countryman. Urmează Aceman

E dificil să schimbi radical un model care are o istorie bogată și își atrage clienții tocmai printr-un design aparte, o împletire între retro și modern. Tocmai de aceea, de-a lungul anilor, chiar și după ce a fost inclusă în imperiul BMW Group, marca britanică a schimbat doar discret aspectul modelelor. Iar „rețeta” nu se schimbă nici acum, în 2023, când un nou Cooper se pregătește să intre în showroom-uri. În schimb, fratele său mai mare trece printr-o transformare menită să îi sublinieze atuurile de SUV, dar și să facă loc în gamă unui viitor model de mijloc – Aceman.

De altfel, într-o discuție purtată la evenimentul de prezentare al noilor modele Mini, înaintea expoziției IAA Mobility 2023, Stefan Floech, Senior VP Mini & BMW Compact Class, ne-a explicat că, în cazul celui mai mic model Mini, Cooper, ținta a fost păstrarea tradiției, dar și a așanumitului „go-kart feeling”, iar Countryman a crescut în dimensiuni și a primit un design mai percutant atât pentru a își demonstra apartenența la segmentul SUV, cât și pentru a fi privit ca un vehicul de familie în toată puterea cuvântului. Totodată, ambele modele au primit o tehnologie mult avansată care să le poarte cu succes în era digitalizării și au fost astfel dezvoltate încât să aibă o amprentă cât mai redusă asupra mediului.

Mini Cooper, model purist

Aflat la a cincea generaţie, Mini Cooper cu trei uși subliniază tradiţia mărcii printr-un design distinctiv, care ilusterează în acelaşi timp viitorul electric.

„Cu propulsia electrică şi designul purist, noul Mini Cooper se potriveşte perfect pentru un stil de viaţă urban. În cea de-a cincea generaţie Cooper combinăm ADN-ul Mini tradiţional cu tehnologia inovatoare, de avangardă, permiţând în acelaşi timp plăcerea condusului fără emisii locale”, consideră Stefanie Wurst, directorul mărcii Mini.

În același timp, Oliver Heilmer, directorul Mini Design, declară că „inspiraţi de istoria noastră, am dezvoltat propriul nostru limbaj de design, definindu-ne ADN-ul. Îl numim «Charismatic Simplicity». Ideea din spatele acestuia este una care conferă fiecărui model Mini un caracter puternic, individual şi se defineşte printr-un limbaj de design clar, redus, concentrat intuitiv pe elementele esenţiale ale mărcii.

Pentru a sublinia apartenența la o marcă istorică, Mini Cooper are o parte frontală caracterizată de farurile circulare emblematice şi de noua grilă frontală octogonală, cu conturul său filigran, o evoluţie de la generaţia anterioară, hexagonală. În loc de crom, noua culoare de accent Vibrant Silver adaugă exteriorului o linie mai elegantă.

Luminile de zi ale farurilor LED vin cu o tehnologie în premieră şi o imagine modernă. Grafica luminoasă orizontală face parte din echiparea Essential. Opţional, se poate comuta între trei variante de lumini de zi, pentru un plus de personalitate. Noua estetică Mini oferă şi secţiunii din spate o imagine modernă, cu suprafeţe clare şi stopuri integrate discret. Blocurile optice verticale rememorează luminile clasice ale mărcii şi pot fi comutate în diferite moduri, la fel ca luminile de zi.

În interior, partea frontală este un omagiu adus faimosului design minimalist al clasicului Mini. Pentru primul model din 1959, inventatorul Mini, Alec Issigonis, a proiectat un interior cu un grup de instrumente rotund în centru şi bara de comutatoare caracteristică dedesubt. La noul Cooper tocmai aceste două elemente, în combinaţie cu volanul, sunt cele care structurează interiorul cu designul său clar şi simplificat. Reducând totul la esenţial, noul interior se remarcă printr-un număr mic de componente. În spatele volanului, sistemul Head-Up Display opţional asigură că tot conţinutul relevant apare în câmpul vizual al conducătorului. Prin urmare, tabloul de bord nu necesită un ecran suplimentar, deci deschide câmpul vizual.

Piesa principală a bordului, ecranul OLED central stabileşte un nou etalon prin rezoluţia înaltă. Ca grup de instrumente, Mini Interaction Unit este un centru atât al experienţei, cât şi al confortului. Datorită sistemului de operare Mini 9, toate funcţiile automobilului pot fi operate intuitiv cu control tactil sau vocal. Ecranul din cockpitul reproiectat a fost mutat mai aproape de șofer astfel încât acesta poate fi accesat foarte convenabil. Diametrul ecranului tactil subţire, cu o margine de sticlă de înaltă calitate, a crescut la 240 mm, iar logica sa de funcţionare aminteşte de standardele cunoscute de la smartphone-uri.

„Noul sistem de operare Mini 9 se caracterizează printr-o operare tactilă simplă, emoţionantă. Împreună cu noua navigație Mini, bazată pe cloud pentru calculul foarte precis şi rapid al traseului, conectivitatea de mare viteză şi capacitatea 5G opţională, noul Cooper face un salt uriaş în lumea digitală, subliniind astfel moştenirea charismatică a mărcii”, spune Stefanie Wurst.

Cu un sistem de propulsie complet nou, cel mai mic model Mini este disponibil în varianta Cooper E, dar şi Cooper SE, cu o putere şi o autonomie mai mari. Motorul electric de 135 kW/184 CP al Mini Cooper E generează un cuplu de 290 Nm, accelerând automobilul de la 0 la 100 km/h în 7,3 secunde. Cu o putere de 160 kW/218 CP, Cooper SE sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde, având un cuplu maxim de 330 Nm. Autonomia determinată conform ciclului de testare WLTP este de până la 305 de kilometri pentru Cooper E (baterie de 40,7 kWh) și de 402 kilometri în cazul Cooper SE (baterie de 54,2 kWh).

Bateria mașinii poate fi încărcată prin curent alternativ cu 11 kW. Încărcarea rapidă cu curent continuu este posibilă la Mini Cooper E cu 75 kW şi la Cooper SE cu până la 95 kW. La o staţie de încărcare rapidă, acest lucru permite încărcarea bateriei de la 10% la 80% în mai puţin de 30 de minute.

Mini Countryman, SUV de familie

Având deja în Cooper un model care susține tradiția, șefii mărcii Mini au decis să transforme Countryman într-un SUV robust și capabil să parcurgă fără mari probleme chiar și drumurile neamenajate.

Cu o lungime de 4.433 mm, o lăţime de 1.843 mm şi o înălţime de 1.656 mm, Mini Countryman este atât un model polivalent elegant, cât şi un partener spaţios de zi cu zi. Datorită ampatamentului, care a fost extins la 2.692 mm, confortul a crescut şi mai mult. Vehiculul electric este disponibil în două niveluri de performanţă – Countryman E cu o putere de 150 kW/204 CP, un cuplu de 250 Nm și o autonomie de 462 km și Countryman SE ALL4 al cărui sistem de propulsie oferă 230 kW/313 CP, 494 Nm și o autonomie maximă de 433 km.

„Cu Mini Countryman, cel mai mare model din noua sa familie de automobile, marca trece într-o eră a mobilităţii electrice fără emisii la nivel local. De asemenea, primul Mini care va fi fabricat în Germania oferă cel mai înalt nivel de compatibilitate cu mediul în producţie. Versatilitatea şi propulsia electrică puternică îl fac partenerul perfect în oraş, precum şi pentru aventurile extraurbane”, declară Stefanie Wurst, directorul Mini.

Oliver Heilmer, directorul de design al mărcii notează și el că „Mini Countryman este automobilul nostru pentru întreaga familie. La cea mai recentă generaţie, nu numai că a crescut în înălţime, lungime şi interior, ci şi-a îmbunătăţit considerabil caracterul, aspectul şi experienţa. Acum este mai spaţios şi mai stabil. (…) Caracterul său solid şi stabil este recunoscut imediat şi prin grila radiatorului mai distinctă, farurile deosebite şi capota foarte sculpturală”.

Ca și în cazul Mini Cooper, Countyryman înglobează primul asistent vocal complet al mărcii. Acesta poate fi activat cu mesajul de salut „Hey Mini” sau folosind butonul push-to-talk de pe volan. Interacţiunea controlată prin voce are loc pe ecranul OLED rotund sub forma unei animaţii de elemente grafice, scris şi un avatar.

Deși nu a devenit încă model de serie, conceptul Aceman, va fi, în viitorul apropiat, un frate mijlociu al familiei de modele Mini.

Citește și:
– Dezvoltat în România, primul Mini Electric de competiție din istoria mărcii are o „rețetă” aparte

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...