Bucureştiul bate Londra la tranzacţiile cu acţiuni Romgaz, în prima lună de la listare

Avantajele listării concomitente la Londra şi Bucureşti a acţiunilor Romgaz (SNG) nu mai strălucesc la fel ca în argumentele oficiale guvernamentale, după o lună de la prima zi de tranzacţii. La Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au tranzacţionat mai multe acţiuni SNG decât la Bursa din Londra (LSE), prin intermediul certificatelor de depozit globale (GDR). A fost mai mare la Bucureşti şi lichiditatea (valoarea tranzacţiilor), unul dintre criteriile clasice de atractivitate.
Adrian N. Ionescu - joi, 12 dec. 2013, 14:35
Bucureştiul bate Londra la tranzacţiile cu acţiuni Romgaz, în prima lună de la listare

Între 25 noiembrie şi 10 decembrie, volumul de actiuni Romgaz (SNG) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de aproape 1,6 miliarde de titluri (1.589 milioane), cu 67% mai mare decât volumul certificatelor de depozit globale (GDR), tranzacţionate la Bursa din Londra (LSE), potrivit unui raport al BVB, susţinut cu date LSE şi Reuters.

Datele includ şi tranzacţiile aferente ofertei iniţială de vânzare (IPO), în care, la Bucureşti s-au adjudecat peste 64% din totalul acţiunilor oferite.

În 12 decembrie se împlineşte o lună de la listarea simultană a SNG la Bucureşti şi la Londra.

În majoritatea zilelor tranzacţionate, lichiditatea titlruilor SNG a fost mai mare la Bucureşti decât la Londra, inclusiv în cele două zile necuprinse în statistica BVB.

Lichiditatea mai mare de la BVB este susţinută de activitatea investitorilor de retail şi de faptul că Romgaz este mai bine cunoscută pe piaţa din România.

Pe de altă parte, acţiunile SNG sunt tranzacţionate la Londra de marile fonduri de investiţii, dintre care multe nu sunt interesate să speculeze cu aceste titluri, considerate mai curând defensive. Romgaz nici nu este listată pe piaţa principală la LSE, ci pe piaţa alternativă

„Investitorii de retail sunt furnizori de lichiditate, importanţi nu numai pentru bursă, dar şi pentru emitenţii care îşi doresc o bază solidă de investitori în cazul în care vor dori să îşi majoreze capitalul social, în viitor”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB, în raportul citat.

Din momentul listării şi până în prezent, la Bucureşti s-au făcut tranzacţii în piaţă în valoare de aproape  1,34 de miliarde  de lei (44 de milioane de acţiuni SNG), în vreme ce la Londra lichiditatea s-a ridicat la 70 de milioane de dolari, adică doar 231 de milioane de lei.

În oferta publică de vânzare concomitentă la Londra şi Bucureşti este 60% din titlurile au fost rezervate Londrei, pentru GDR-uri, iar diferenţa de 37% a fost dedicată pentru acţiuni la Bucureşti.

Realitatea a contrazis estimările intermediarilor IPO şi raportul s-a inversat la alocarea titlruilor în conformitate cu subscrieril: 64% din ofertă s-a distribuit prin acţiuni.

Mai mult, mulţi investitori străini au preferat să subscrie la Bucureşti şi, astfel, aceştia au preluat 60% din ofertă.

Listarea unei companii de stat ar trebui să îi faciliteze transformarea într-o companie modernă, eficientă şi profitabilă, capabilă să concureze cu succes cu alte societăţi similare din regiune. Compania poate face acest lucru doar în piaţa sa de origine, unde îşi desfăşoară activitatea de bază şi unde se află clienţii săi. Volumul de tranzacţionare mai ridicat pe Bursa de la Bucureşti arată că BVB este piaţa principală pentru acţiunile Romgaz”, a mai spus Ludwik Sobolewski.

Listarea Romgaz la Londra a declanşat o polemică în piaţă privind avantajele pe care le-ar aduce companiei, respectiv privind frâna pe care Guvernul însuşi ar pune-o dezvoltării pieţei de capital şi bursei autohtone.

Oficialii guvernamentali au invocat vizibilitatea mai mare pe care Romgaz ar avea-o la Londra, în vreme ce mulţi analişti s-au temut că tranzacţiile cu SNG se vor muta în capitala britanică şi ar priva BVB de prezenţa investitorilor străini în ringul său, unul dintre factorii esenţiali de dezvoltare a BVB.

Altfel spus, s-ar fi ratat şansa dată de mult dorita listare  a marilor companii de stat, în care se speră de mai bine de 10 ani că va scoate din anonimat Bursa din Bucureşti şi va propulsa inverstiţiile străine în România în general.

Bursa este unul dintre cele două mijloace principale de finanţare ale unei economii moderne, prin funcţia de colectare a resurselor de investiţii şi redistribuirea lor, prin majorări de capital la companii.

În ciuda argumentelor statistice, Guvernul va continua aceeaşi politică şi va lista Hidroelectrica şi Electrica şi probabil şi Romtelecom şi la Londra şi la Bucureşti, în scopul „internaţionalizării” şi chiar dacă „altora nu le place”, după cum a spus unul din miniştri.

Statul vrea să vândă anul viitor la bursă 10% sau 15% din acţiunile producătorului Hidroelectrica şi să deruleze o ofertă pentru 51% din acţiunile companiei Electrica.

Preluarea conducerii BVB de către Ludwik Sobolewski a coincis cu IPO-urile şi listările Romgaz şi Nuclearelectrica, care constituie piese impotante din programul de relansare a dezvoltării bursei din România, de obicei neglijată de guvernele ţării.

Pe de altă parte, Sobolewski însuşi recunoaşte că doar marile listări nu sunt de ajuns pentru relansare, fiind necesare mai multe reforme, la care sunt chemate şi autorităţile, inclusiv Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Un grup de lucru convocat de noul director al BVB pune la punct detalile.

Ludwik Sobolewski a fost şeful Bursei din Varşovia, pe care a scos din anonimat, făcând-o un competitor de temut pentru bursa din Viena şi pricină de invidie inclusiv pentru burse mari ca aceea din Londra, în privinţa ofertelor publice iniţiale (IPO).

 

Profil

Romgaz (SNG) este cea de-a doua companie cu capital majoritar de stat a cărei oferta publică iniţială s-a desfăşurat în acest an (în perioada 22-31 octombrie), după Nuclearelectrica (în perioada 9-20 septembrie).

Romgaz a vândut 15% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 382,8 milioane euro).

La rândul său, Nuclearelectrica (SNN) a atras din piaţă 281,8 milioane de lei (63 milioane de euro) din vânzarea pe bursă a unui pachet de acţiuni de 10%.

Tot în acest an, s-a mai desfăşurat şi oferta publică secundară de vânzare de acţiuni a companiei Transgaz, listată la BVB din anul 2008.

Romgaz este cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România, printre segmentele sale de activitate aflându-se şi înmagazinarea subterană de gaze naturale şi producţia de energie electrică.

În 2012, Romgaz a produs 5,66 miliarde m.c. de gaze naturale şi, potrivit Autoritatii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), avea o cota de piaţă de 50,12% din vânzările de gaze naturale rezultate din producţia internă. Producţia medie zilnică a Societatii era de aproximativ 15,8 milioane m.c. pentru perioada de şase luni incheiata la data de 30 iunie 2013.

România are cea mai mare piaţă de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est.

 

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...