Transgaz urmează să devină, indirect, operatorul întregului sistem de transport al gazelor din Republica Moldova

Transgaz, opeatorul rețelei naționale de transport al gazelor, urmează să semneze azi, la Chișinău, contractul pentru operarea, prin fima de acolo, a întregii rețele de transport a gazelor naturale din Moldova. Operarea era făcută de o firmă controlată de Gazprom, care va pierde acest drept.
Mihai Nicuţ - lun, 04 sept. 2023, 12:18
Transgaz urmează să devină, indirect, operatorul întregului sistem de transport al gazelor din Republica Moldova

“Suntem în stadiul negocierilor finale. Luni trebuie să prezentăm la ANRE din Republica Moldova contractul de locațiune, care să fie între Moldovagaz și Moldovatransgaz pe de pe parte și Moldovagaz și Vestmoldtransgaz, care este filiala Transgaz în Republica Moldova, unde suntem acționari noi (Transgaz – n.r.), cu 75%, și BERD, cu 25%. Luni trebuie să prezentăm contractul negociat, semnat de ambele părți la ANRE. Suntem în etapa finală. Negociază și azi, și mâine, în așa fel încât în prima parte a zilei de luni să ajungem la parte de semnare a contractului”, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz, în exclusivitate pentru ziarul Gândul.

Ce se preia

Sistemul de tranaport al gazelor naturale din Moldova presupune existența a două companii.

Una este VestMoldTransgaz, controlată de Transgaz (75%) și BERD (25%), și care se ocupă de operarea (după ce a fost construită), conductei dinspre România, Iași-Ungheni-Chișinău, desigur, pe partea moldoveneacă.

A doua, de fapt cea mai mare, este Moldova TransGaz, care este controlată de MoldovaGaz, companie controlată la rândul ei de gigantul rus Gazprom. MoldovaGaz este o companie integrată, care se ocupă și de transport, și de dsitribuție și de furnizare, ceea ce încalcă principiul unblundling-ului european– nu poți să fii și  furnizor și transportator sau distribuitor în același timp.

Potrivit unor explicații pe care le-am primit de la surse locale, Parlamentul moldovean a amendat legislația privind separarea activităților (unblundling), dar, din câte se pare, lucrurile nu au avansat pentru că s-a opus MoldovaGaz – controlată, repetăm, de Gazprom.

Ca atare, ANRE din Republica Moldova urmează să desemneze VestMoldTransgaz operator independent de sistem (independent system operator), și să îi atribuie contractul de operare a întregii rețele, inclusiv a celei operate până acum de MoldovaGaz, căreia urmează să i se anuleze licența. MoldovaGaz va rămâne desigur proprietară pe active- – conducte – dar operarea va fi făcută de VestMoldTransgaz, companie controlată de Transgaz.

„Se semnează contractul și pe urmă, conform legislației acolo, începând cu data de 19 septembrie, preluăm operarea, dispecerizarea, comercializarea și exploatarea sistemului național de transport din Republica Moldova, în integralitatea sa”, a precizat Ion Sterian citat de Gândul.

Potrivit sursei citate, ultimele discuții vizează Transnistria, teritoriu care în practică nu poate fi administrat de ANRE-ul moldovean și unde operează tot o firmă controlată de MoldovaGaz.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 55,7 milioane de lei (11,2 milioane de euro), relatează Agerpres....
Canada impune noi taxe vamale pentru importurile din SUA, ca represalii pentru tarifele de 25% la oțel și aluminiu introduse de administrația Trump
Canada impune noi taxe vamale pentru importurile din SUA, ca represalii pentru tarifele de 25% la oțel și aluminiu introduse ...
Guvernul canadian a anunţat miercuri represalii comerciale împotriva Statelor Unite, după ce administraţia preşedintelui ...
Inflația din Rusia a ajuns în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, depățind pragul de 10%
Inflația din Rusia a ajuns în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, depățind pragul de 10%
Inflaţia din Rusia, alimentată de explozia cheltuielilor militare în contextul războiului din Ucraina, a depăşit în ...
Compania MGX din Abu Dhabi devine primul investitor instituțional în bursa cripto Binance, după ce a acordat o finanțare de două miliarde de dolari
Compania MGX din Abu Dhabi devine primul investitor instituțional în bursa cripto Binance, după ce a acordat o finanțare ...
Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, a anunțat astăzi că a primit o finanțare de 2 miliarde de dolari ...