Cardurile de energie vor fi realimentate în această lună. Anunţul Poştei Române pentru beneficiari

Etapa a doua a Programului de sprijin privind plata facturilor la energie a demarat marţi, cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, a anunţat Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
AGERPRES - mie, 06 sept. 2023, 14:36
Cardurile de energie vor fi realimentate în această lună. Anunţul Poştei Române pentru beneficiari

Reprezentaţii Poştei încurajează beneficiarii să aleagă încasarea facturilor direct la poştaş, cu ajutorul dispozitivelor mobile sau cea online, prin intermediul aplicaţiei dedicate pusă la dispoziţie de către companie

„Etapa a doua a demarat cu tipărirea şi împlicuirea a peste 370.000 de carduri noi de către Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale „Poşta Română”. Noile carduri sunt destinate persoanelor recent intrate în sistem, precum şi celor care între timp şi-au schimbat adresa de domiciliu. Pe de altă parte, cei care îşi păstrează calitatea de beneficiar din prima tranşă vor putea folosi cardurile şi pentru tranşa a doua. Totodată, ca şi în cazul primei tranşe, şi de această dată poştaşii au început să colecteze declaraţiile pe propria răspundere de la beneficiarii cardurilor de energie care au domiciliu fără nomenclator stradal, situaţie predominantă în mediul rural”, precizează sursa citată.

Directorul general al CNPR, Valentin Ştefan, aminteşte că instituţia pe care o conduce pune la dispoziţie toate cele 9.000 de dispozitive mobile pe care le deţine, pentru ca plăţile facturilor să se desfăşoare cu cea mai mare rapiditate şi eficienţă oriunde pe teritoriul României.

Atât cardurile aferente primei tranşe, cât şi cele aferente celei de-a doua tranşe pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.

Beneficiarii acestui ajutor sunt: pensionari cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; pensionari de invaliditate cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu cu venitul sub 2.000 de lei, inclusiv; familie cu alocaţie de susţinere; familie/persoană cu ajutor social.

Media venitului lunar pe fiecare membru de familie nu poate depăşi 2.000 de lei.

Serviciile acoperite prin Programul „Cardul de energie” vizează posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru: energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit), gaze, lemne pentru foc (lemn rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cum, resturi de lemn, tocătură provenită din lemn etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).

Cei care beneficiază de acest program trebuie să prezinte la momentul plăţii: cardul de energie valabil, primit prin Poşta Română; actul de identitate; factura curentă sau restantă.

În cazul unora dintre servicii va fi nevoie de alte documente justificative care fac dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari (înştiinţare de plată, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale).

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...