Locul Ucrainei este în Uniunea Europeană, declară şefa diplomaţiei germane la Kiev

Locul Ucrainei este în Uniunea Europeană, iar Kievul se poate baza pe noi şi pe viziunea noastră asupra extinderii UE ca o consecinţă geopolitică necesară a războiului lansat de Rusia, a declarat luni ministrul de externe german Annalena Baerbock, în timpul unei vizite la Kiev, informează Reuters şi DPA.
AGERPRES - lun, 11 sept. 2023, 11:51
Locul Ucrainei este în Uniunea Europeană, declară şefa diplomaţiei germane la Kiev

”Ucraina are deja statutul de candidat. Şi acum ne pregătim să luăm o decizie cu privire la deschiderea discuţiilor pentru aderarea la UE”, a spus Baerbock.

Potrivit acesteia, în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi legislaţia privind media, rezultatele Ucrainei sunt deja impresionante, însă mai este un drum lung de parcurs în implementarea legislaţiei anti-oligarhi şi în combaterea corupţiei. Uniunea Europeană însăşi trebuie „să lucreze rapid pentru a ne asigura că suntem poziţionaţi adecvat pentru mai multe scaune la masă”, a explicat reprezentanta Berlinului.

De asemenea, şefa diplomaţiei germane s-a referit la relatările despre cazurile de deportare a unor copii ucraineni în Rusia, afirmând că autorii infracţiunilor trebuie să răspundă în faţa justiţiei. Germania sprijină organizaţiile şi autorităţile ”care le oferă copiilor traumatizaţi un cămin în siguranţă şi securitate”, a spus ea.

”Primul pas către pace este ca Putin să îi lase pe aceşti copii să se întoarcă acasă”, a adăugat Baerbock. Chestiunea urmează să fie abordată şi în Adunarea Generală a ONU.

Vizita Annalenei Baerbock în Ucraina este a patra de la începerea invaziei ruse în februarie 2022. Şefa diplomaţiei germane a ajuns la Kiev cu trenul din Polonia, întrucât spaţiul aerian ucrainean este încă închis.

În mai anul trecut, Baerbock a devenit primul membru al executivului german care s-a deplasat în Ucraina după începerea războiului. Cu acest prilej, ea a vizitat oraşul Bucea, din apropiere de Kiev, locul unor atrocităţi terifiante ale trupelor ruse împotriva civililor. De asemenea, Annalena Baerbock s-a mai deplasat în Ucraina la jumătatea lui septembrie anul trecut şi în ianuarie acest an, amintesc agenţiile citate.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...