Protestatarii din Capitală s-au regrupat pe Calea Victoriei şi merg spre Guvern

Protestatarii din Capitală s-au regrupat pe Calea Victoriei, după ce au plecat în direcţii diferite din zona fântânii de la Universitate, deplasându-se în prezent spre Guvern, după ce au trecut din nou de cordoane de jandarmi.
Economica.net - Dum, 15 dec. 2013, 17:13
Protestatarii din Capitală s-au regrupat pe Calea Victoriei şi merg spre Guvern

Protestatarii, adunaţi la în zona fântânii de la Universitate, au pornit în marş scandând „Demisia” şi „Jos Guvernul Ponta”, reuşind să treacă de cordoanele de jandarmi de la Universitate. Unii au ajuns pe Calea Victoriei, iar alţii pe Regina Elisabeta, circulaţia fiind blocată pe cele două artere.

Ulterior, ei s-au regrupat pe Calea Victoriei, unde au fost opriţi iar de jandarmi, dar au trecut din nou de cordon şi înaintează spre Piaţa Victoriei, dorind să ajungă la Guvern.

Protestatarii au anunţat pe Facebook că vor manifesta duminică „împotriva puşlamalelor din Parlament”, în urma modificărilor aduse Codului penal.

Ei au venit cu steaguri şi pancarte cu mesajele „Parlament penal fugi de tribunal”, „Parlamentarii României, teroriştii democraţiei”, „Parlament penal + Guvern corupt = stat vândut”, „România, frumoasa adormită” şi „Nu vă atingeţi de SRI, sunt singurii care ne ascultă”.

„Politicienii, pentru o corporaţie, bat oameni nevinovaţi”, scrie pe o altă pancartă făcându-se referire la protestele de la Pungeşti faţă de amplasarea în zonă a primei sonde pentru explorarea gazelor de şist, de către compania americană Chevron.

Totodată, protestatarii au scandat: „Uniţi salvăm toată Romînia”, „De Crăciun şi Revelion fără Ponta şi Chevron” şi „Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu”.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Tot marţi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria funcţionarilor publici.

Modificările au fost contestate puternic de preşedintele Traian Băsescu care a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici. Şeful statului a mai spus că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt „dramatice” şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie” precum DNA sau ANI.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a arătat că, în urma modificărilor aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) Horia Georgescu a spus, la rândul său, că, în urma modificărilor, „se va crea o super-imunitate”, iar „istoricul de cazuri al ANI va fi aruncat în aer în cazul a 25 de senatori şi deputaţi”.

Consiliul Superior al Magistraturii a criticat, la rândul său, modificările aduse Codului Penal, subliniind că nu le-a primit spre avizare, aşa cum prevede legea. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a precizat, joi, într-un comunicat, că nu avea obligaţia să ceară avizul CSM.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

PDL a depus, joi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese.

Şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a sesizat, joi, Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a respins, duminică, acuzaţiile aduse recent privind modificările la Codul Penal adoptate de către Camera Deputaţilor, precizând că toate afirmaţiile sunt false, că ANI şi DNA „se pot ocupa” de parlamentari şi că aleşii nu beneficiază de superimunitate.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...