UPDATE – CE a închis oficial MCV pentru România. Iohannis: Este o mare reuşită

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, ce fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Mecanismul de Verificare şi Cooperare pentru România s-a finalizat, fiind o mare reuşită pentru ţara noastră.
AGERPRES - vin, 15 sept. 2023, 12:47
UPDATE - CE a închis oficial MCV pentru România. Iohannis: Este o mare reuşită

După ce a informat Consiliul şi Parlamentul, în iulie acest an, cu privire la intenţia sa de a închide MCV, Comisia a abrogat vineri deciziile sale 928/2006 şi 929/2006, punând astfel capăt în mod oficial acestui mecanism. Executivul european va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre, scrie Agerpres.

„Permiteţi-mi să felicit Bulgaria şi România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtăşim cu toţii, la nivelul Uniunii, şi ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toţi aceşti ani. Astăzi, a sosit momentul să recunoaştem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare şi de verificare. Activităţile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a salutat decizia: „Mă bucur că astăzi putem face următorul anunţ oficial: Bulgaria şi România şi-au îndeplinit obiectivele de referinţă stabilite în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare. Hotărârea de care au dat dovadă şi colaborarea strânsă cu Comisia de-a lungul anilor au dat roade. Va fi important să se menţină această dinamică şi să se continue eforturile în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Este o zi de bun augur nu numai pentru Bulgaria şi România, ci şi pentru întreaga Uniune Europeană”.

Istoric MCV

De la începutul MCV, în 2007, Comisia a raportat periodic cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria şi România în ceea ce priveşte reformele vizate de acest mecanism. În octombrie 2019, Comisia a publicat ultimul său raport din cadrul MCV referitor la Bulgaria, iar în noiembrie 2022, ultimul raport referitor la România. În cazul ambelor state membre, Comisia a ajuns la concluzia că acestea şi-au îndeplinit în mod satisfăcător obligaţiile stabilite în cadrul MCV la momentul aderării la Uniune şi trebuiau să acţioneze în continuare pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile rapoartelor. Activitatea de punere în aplicare a angajamentelor respective a fost finalizată în iunie 2023.

La 5 iulie 2023, executivul UE a informat Consiliul şi Parlamentul European că intenţionează să închidă în mod oficial MCV pentru Bulgaria şi România, toate angajamentele specifice formulate în concluziile rapoartelor MCV fiind acum puse în practică. Potrivit deciziilor de instituire a mecanismului, MCV se încheie atunci când toate obiectivele de referinţă sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Deciziile anunţate vineri reflectă concluzia Comisiei potrivit căreia această constatare este valabilă în prezent pentru ambele state membre.

La 1 ianuarie 2007, data la care au aderat la UE, Bulgaria şi România mai aveau încă progrese de realizat în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi măsurile anticorupţie, precum şi, în cazul Bulgariei, în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii organizate. Comisia a instituit MCV ca măsură tranzitorie pentru a ajuta cele două ţări să remedieze aceste deficienţe. Activitatea din cadrul MCV a început în 2007 şi, în tot acest timp, a încurajat şi a monitorizat procesul de reforme pe baza obiectivelor de referinţă. Astfel cum se prevede în deciziile din 2006 privind MCV, acest mecanism se închide odată ce sunt îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referinţă.

În ianuarie 2017, Comisia Europeană a efectuat o evaluare cuprinzătoare a rezultatelor obţinute în cei zece ani de existenţă a MCV, evaluare care a oferit o imagine clară a importantelor progrese realizate. Executivul comunitar a adresat o serie de recomandări specifice care, dacă sunt îndeplinite în mod ireversibil de ambele state membre, ar fi suficiente pentru a încheia procesul MCV.

În raportul său din octombrie 2019 privind MCV, Comisia a considerat că Bulgaria a îndeplinit în mod satisfăcător recomandările rămase din cadrul MCV şi a înregistrat suficiente progrese în ceea ce priveşte concretizarea angajamentelor asumate la momentul aderării sale la UE, drept pentru care toate obiectivele de referinţă pot fi închise, considerându-se că au fost îndeplinite în mod satisfăcător. Bulgaria trebuia să ia în continuare măsuri pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile raportului, care a fost finalizată în iunie 2023. De atunci, Bulgaria nu mai face obiectul monitorizării sau al rapoartelor din cadrul MCV, monitorizarea sa desfăşurându-se în cadrul ciclului anual privind statul de drept odată cu raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept.

În mod similar, în raportul privind MCV din noiembrie 2022, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că progresele realizate de România sunt suficiente pentru a considera că angajamentele asumate la momentul aderării sale la UE sunt îndeplinite şi că toate obiectivele de referinţă sunt realizate în mod satisfăcător şi pot fi închise. România trebuia să ia în continuare măsuri pentru punerea în aplicare a angajamentelor specifice formulate în concluziile raportului, care a fost finalizată în iunie 2023.

Evoluţia situaţiei statului de drept în Uniunea Europeană a creat un nou context pentru cooperarea Comisiei cu Bulgaria şi România. Îndeosebi ciclul privind statul de drept, lansat de Comisie în 2019, a asigurat un cadru continuu care permite o perspectivă pe termen lung pentru a însoţi reforme durabile, împreună cu Bulgaria şi România, precum şi cu alte state membre. În cadrul acestui ciclu, Raportul anual al Comisiei privind statul de drept, care, începând din 2022, include şi recomandări adresate statelor membre, acţionează ca instrument cu rol preventiv, aprofundând dialogul şi conştientizarea comună a aspectelor legate de statul de drept. Acesta permite şi monitorizarea punerii în aplicare a multora dintre reformele convenite de Bulgaria şi România. Progresele înregistrate de acestea au fost monitorizate, după caz, şi în cadrul semestrului european.

Iohannis: Este o mare reuşită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că Mecanismul de Verificare şi Cooperare pentru România s-a finalizat, fiind o mare reuşită pentru ţara noastră.

„Este oficial, este înscris: Mecanismul de Verificare şi Cooperare pentru România s-a finalizat. Este comunicarea Comisiei Europene de astăzi. După părerea mea, este o mare reuşită a României. A durat mult, s-a lucrat mult şi intens şi în final am reuşit”, a spus şeful statului, înainte de a participa la reuniunea „Justiţie 2023: priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”, organizată de Ministerul Justiţiei.

„Cred că putem să concluzionăm că România s-a schimbat, este un stat de drept, este un stat cu o justiţie funcţională şi, totuşi, trebuie să subliniez, nu este momentul să încetinim lupta anticorupţie, este momentul să accelerăm lupta împotriva drogurilor, este momentul să accelerăm lupta împotriva evaziunii fiscale. Dar, astăzi, acum, este o zi frumoasă pentru România”, a afirmat Iohannis.

Iohannis a afirmat că ridicarea MCV pentru România este o reuşită a instituţiilor statului şi a întregii societăţi româneşti. Şeful statului a menţionat că în cei 17 ani de când este monitorizată prin MCV, România a parcurs, ca stat european, o perioadă în care democraţia s-a maturizat, iar sistemul judiciar s-a consolidat şi şi-a creat acei „anticorpi” atât de necesari în orice societate modernă, dezvoltată.

„Ridicarea MCV ne arată că eforturile noastre, accelerate în ultimii ani, nu au fost în zadar şi am răspuns eficient disfuncţionalităţilor existente în sistemul judiciar, continuând cu hotărâre lupta împotriva marii corupţii”, a spus Iohannis.

El a mulţumit instituţiilor europene pentru sprijin, dar şi decidenţilor din România, care au contribuit la ridicarea MCV.

„Sistemul judiciar a traversat perioade dificile de-a lungul timpului: schimbări legislative frecvente, unele respinse puternic de reprezentanţii sistemului judiciar, de profesiile juridice sau de societatea civilă, încercări de subordonare a justiţiei din partea unor politicieni, o criză pandemică fără precedent. Mecanismul de cooperare şi verificare a reprezentat mai mult decât un instrument însoţit de vizite de monitorizare şi rapoarte de progres. Acesta a generat un dialog constant între instituţiile naţionale şi Comisia Europeană şi, implicit, un efort susţinut, determinând astfel, pe termen lung, un mod de lucru integrat în activitatea constantă a celor mai importante instituţii din sistemul judiciar”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a subliniat că România are un nou cadru legislativ pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, prin noile legi ale justiţiei şi revizuirea Codului penal şi a Codului de procedură penală.

„Integritatea în funcţii publice este fundamentală pentru a construi încredere în instituţii şi salut demersurile tuturor celor care promovează această valoare socială, de la autorităţi, mass-media, societate civilă până la reprezentanţi ai mediului academic sau cetăţeni”, a adăugat Iohannis.

El a adăugat că este momentul ca lupta împotriva drogurilor să fie accelerată.

Ciolacu: Eliminarea MCV confirmă că statul de drept în România e consolidat; argument în plus pentru aderarea la Schengen

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că eliminarea MCV este o decizie care confirmă că statul de drept în România este consolidat şi puternic, fiind un argument în plus care susţine aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

„După decizia politică luată la nivel european anul trecut, s-au finalizat toţi paşii procedurali privind eliminarea MCV, astfel încât ţara noastră este, acum, oficial în rândul celorlalte state europene. Este o decizie care confirmă că statul de drept în România este consolidat şi puternic. Iar acesta este un argument în plus care susţine aderarea noastră la spaţiul Schengen”, a afirmat Ciolacu, la evenimentul „Priorităţile sistemului de justiţie şi Raportul privind statul de drept – context naţional şi european”.

El a spus că multe dintre obiecţiile din trecut erau legate tocmai de independenţa Justiţiei, menţionând că „ridicarea MCV este o garanţie că România a înregistrat progrese semnificative în această direcţie”.

„Este foarte important să nu ne relaxăm cu această reuşită. Este datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că reformele continuă şi că progresul realizat până acum este ireversibil. Este responsabilitatea noastră să ne implicăm în continuare pentru a consolida statul de drept, a combate corupţia şi a promova transparenţa în cadrul instituţiilor. Ca prim ministru, îmi reafirm angajamentul în sprijinirea tuturor reformelor necesare, care să respecte valorile europene şi principiile statului de drept”, a mai adăugat premierul.

Ciolacu a menţionat că „România este un partener de încredere în Uniunea Europeană” şi că „ridicarea MCV este un mare pas înainte”.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...