Mercedes ar putea să treacă printr-un val de rechemări în service pentru autoturismele sale Euro 6 echipate cu dispozitive de îmbunătățire a emisiilor

Gigantul auto Mercedes-Benz ar putea să treacă printr-un nou val de rechemări în service pentru autoturismele sale Euro 6, după ce autoritatea germană de transport KBA a declarat ca fiind inadmisibile dispozitivele instalate în unele dintre vehicule sale prin care sunt îmbunătățite rezultatele la testele privind emisiile, se arată într-o scrisoare transmisă de un avertizor către ONG-ul de mediu Deutsche Umwelthilfe (DUH), relatează Reuters.
Cristian Negrei - sâm, 16 sept. 2023, 11:22
Mercedes ar putea să treacă printr-un val de rechemări în service pentru autoturismele sale Euro 6 echipate cu dispozitive de îmbunătățire a emisiilor

În scrisoarea publicată pe site-ul DUH, KBA s-a referit la trei dispozitive găsite în mașinile produse în conformitate cu standardul Euro 6, care impune cele mai noi și restrictivelimite pentru emisiile produse de țevile de eșapament dale vehiculelor pe benzină sau motorină.

Mercedes-Benz a fost obligată, ca în baza unei decizii a Curții Europene de Justiție prin care a fost declarată ca fiind ilegală folosirea acestor dispozitive de îmbunătățire a rezultatelor testelor de emisii în condiții reale de condus, să ia măsuri de remediere sau să se confrunte cu un ordin de scoatere a mașinilor de pe carosabil, se specifică în scrisoare publicată.

Până acum KBA nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta acest subiect.

În replică, Mercedes-Benz a susținut într-o declarație de presă că are o colaborare deplină cu KBA și consideră că a dezvoltat deja tehnologia necesară pentru a rezolva problema prin actualizări de software.

Producătorul auto a anunțat că a primit o prelungire dincolo de data solicitată inițial de 27 iulie pentru a identifica numărul de mașini afectate și a soluționa problema, fără a specifica însă care este noul termen limită.

„În prezent considerăm că actualizările de software pentru vehicule care pot fi afectate de o decizie finală privind funcționarea lor… au fost deja dezvoltate și sunt disponibile pe teren”, a adăugat compania.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...