Comisia Europeană va cere statelor membre noi asigurări privind cheltuirea fondurilor UE

Statele din UE vor trebui să ofere declaraţii de asigurare la nivel înalt în ceea ce priveşte responsabilităţile şi obligaţiile care le revin în managementul şi controlul fondurilor comunitare, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Economica.net - lun, 16 dec. 2013, 17:37
Comisia Europeană va cere statelor membre noi asigurări privind cheltuirea fondurilor UE

Comisarul european pentru Impozitare şi Uniune Vamală, Audit şi Antifraudă, Algirdas Šemeta, a prezidat, luni, prima reuniune a grupului de lucru creat pentru a îmbunătăţi capacitatea de management a statelor membre în ceea ce priveşte cheltuirea banilor europeni. Grupul are ca obiectiv crearea de modele de „declaraţii naţionale”. Prin aceste declaraţii, statele membre vor oferi, practic, asigurări la nivel înalt privind responsabilităţile şi obligaţiile care le revin în managementul şi controlul fondurilor UE.

Potrivit comunicatului, posibilitatea de a emite declaraţii naţionale este prevăzută în noul Regulament financiar al Uniunii Europene.

În domenii precum agricultura, piaţa muncii şi politicile regionale, statele membre au un rol principal în privinţa alocării, managementului şi verificării cheltuirii fondurilor europene. Comisia, Parlamentul European şi Curtea de Audit au reclamat, în repetate rânduri, faptul că statele membre nu fac destule eforturi pentru a-şi îndeplini responsabilităţile în acest sens. Prin urmare, declaraţiile naţionale ar trebui să creeze mai multă responsabilitate şi să stimuleze o mai bună performanţă în privinţa cheltuirii fondurilor, notează CE.

Grupul de lucru va stabili detaliile tehnice privind forma acestor declaraţii şi va prezenta primele modele în februarie 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) își adaugă în portofoliul de produse fără fum, destinate exclusiv......
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...