Companiile listate din UE vor fi obligate să schimbe firmele de audit o dată la 10 ani

Parlamentul European, Comisia Europeană şi statele membre au ajuns marţi la un acord pentru creşterea concurenţei în sectorul de audit, care prevede obligativitatea pentru companiile listate să schimbe firmele de audit o dată la 10 ani, perioadă care poate fi prelungită o singură dată, relatează AFP.
Economica.net - mar, 17 dec. 2013, 17:26
Companiile listate din UE vor fi obligate să schimbe firmele de audit o dată la 10 ani

Noile reguli, referitoare la rotaţia firmelor de audit şi limitarea unor servicii oferite de acestea se vor aplica companiilor, băncilor şi asigurătorilor listaţi la bursă.

Problema rotaţiei firmelor de audit a fost, de mai multe luni, unul dintre punctele cele mai sensibile în discuţiile dintre instituţiile europene.

Comisia Europeană a făcut propuneri, în noiembrie 2011, pentru revizuirea unei directive europene referitoare la audit care datează din 2006 şi care a intrat în vigoare în 2008, pentru a pune capăt unui oligopol deţinut de patru mari companii internaţionale, Deloitte, Ernst & Young, KPMG şi PriceWaterhouseCoopers.

Executivul UE a propus o rotaţie la fiecare şase ani, cu o perioadă de patru ani până când o companie să poată apela la aceeaşi firmă de audit. Instituţia a propus prelungirea perioadei de rotaţie la nouă ani, în cazul colaborării cu mai multe firme de audit.

În final, s-a stabilit o perioadă de 10 ani, care să poată fi reînnoită o singură dată, fiind permis ca perioada suplimentară să ajungă până la 14 ani, cu condiţia organizării unei licitaţii de oferte.

Comisarul pentru servicii financiare, Michel Barnier, a afirmat într-un comunicat că acordul permite aprobarea oficială a proiectului, în săptămânile următoare.

În afara perioadei de rotaţie, textul prevede în principal o listă neagră care interzice firmelori de audit să ofere unele servicii companiilor pe care le verifică, pentru a evita conflictele de interese. Această listă se referă în special la consultanţa în domeniul fiscal, servicii legate de strategia de investiţii sau la strategia financiară a clientului.

Firmele de audit pot oferi astfel de servicii altor companii.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...