Negocierile de aderare a Serbiei la UE vor începe oficial la 21 ianuarie

Prima conferinţă interguvernamentală între UE şi Serbia, ce va marca debutul oficial al negocierilor de aderare, va fi organizată la 21 ianuarie, potrivit agenţiei Tanjug, care citează concluziile reuniunii Consiliului Afaceri Generale (CAG) desfăşurată marţi la Bruxelles.
Economica.net - mar, 17 dec. 2013, 17:32
Negocierile de aderare a Serbiei la UE vor începe oficial la 21 ianuarie

Prima conferinţă interguvernamentală va fi organizată la 21 ianuarie, potrivit fragmentului din text referitor la extinderea UE şi Serbia ce a intrat în posesia agenţiei sârbe de presă cu câteva ore înainte de adoptarea sa oficială.

Versiuni anterioare ale documentului menţionau data de 20 decembrie, dar miniştrii europeni au decis între timp ca discuţiile să înceapă în ianuarie. Sursele diplomatice ale Tanjug susţin că motivul pentru aceasta îl reprezintă insistenţa Germaniei pentru luna ianuarie, precum şi apropierea sărbătorilor de Crăciun, ce ar fi făcut dificilă includerea conferinţei pe agenda Consiliului European.

Consiliul va continua să monitorizeze cu atenţia eforturile Serbiei în vederea normalizării relaţiilor sale cu Kosovo şi implementarea acordurilor semnate până acum, conform aceloraşi concluzii, în care se adaugă faptul că Belgradul şi Pristina nu trebuie să îşi obstrucţioneze reciproc integrarea europeană.

În cadrul acestei noi etape a relaţiilor cu Uniunea Europeană, Bruxelles face apel la Serbia să acorde o atenţie sporită statutului de drept, reformei din sistemul juridic şi luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, conform aceluiaşi document, ce subliniază totodată nevoia de a reforma şi administraţia publică.

Serbia ar trebui să aibă grijă de asemenea să asigure independenţa instituţiilor sale, libertatea presei, îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a protecţiei minorităţilor, în special în ceea ce priveşte comunităţile de romi şi populaţia LGBT.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...