Harta prosumatorilor din România. Unde s-au instalat cele mai multe sisteme fotovoltice și ce putere INFOGRAFICE

Codul de bune practici pentru energia regenerabilă, ediția a doua, lansat zilele trecute, conține și o hartă a numărului de instalații ale prosumatorilor și al puterii centralelor fotovoltaice.
Mihai Nicuţ - Dum, 24 sept. 2023, 18:05
Harta prosumatorilor din România. Unde s-au instalat cele mai multe sisteme fotovoltice și ce putere INFOGRAFICE

Harta prosumatorilor ne arată că cei mai mulți prosumatori erau, la jumătate anului în curs, în județul Ilfov, 6.530 din cei peste 77.000 la nivel național, potrivit datelor din Cod, care au fost obținute de la ANRE. Urmează județul Timiș, cu 4.590 de prosumatori și Dolj, cu 3.223 de prosumatori. Numărul include prosumatorii persoane fizice și juridice, iar datele sunt de la jumătatea anului.

Iată mai jos harta prosumatorilor:

prosumatori

Referitor la cum cum sunt distribuiți prosumatorii pe cele opt zone de rețea din România, Distribuție Oltenia, comapania de distribuția din cadrul grupului CEZ (vândută către MIRA) are cei mai mulți prosumatori, respectiv 13.650. Cam acesta este și clasamentul județelor din punct de vedere al capacității instalate.

Iată mai jos și un grafic cu creșterea numărului de prosumatori de-a lungul timpului:

Recent, Gabriel Andronache, vicepreședintele ANRE, a estimat la 2.000 MW capacitatea instalată în centralele prosumatorilor “la finalul acestui an sau începutul anului viitor”.

Citește și:

Va trebui impus un prag pentru instalațiile prosumatorilor – șeful ANRE

Citește și:

Burduja despre proiectele în regenerabil: “Specula cu terenuri a devenit un fenomen, vom percepe garanții celor care vor să construiască noi capacități”

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...