Autostrada Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol, desemnați câștigători și pe tronsonul 1

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat vineri câștigătorul licitației pentru construcția tronsonului 1 (Boița - Avrig/Mârșa) al autostrăzii Sibiu - Făgăraș (A13), a informat Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Este vorba de constructorul turc Makyol, care a adjudecat contractele și pentru tronsoanele 3 și 4 ale acestei autostrăzi.
Anemona Andone - vin, 22 sept. 2023, 14:34
Autostrada Sibiu - Făgăraș: Turcii de la Makyol, desemnați câștigători și pe tronsonul 1

Constructorul turc MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. are la dispoziție 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție) pentru finalizarea celor 14,25 km ai acestui tronson, potrivit lui Pistol.

Contractul în valoare de 1,899 miliarde de lei (fără TVA) este finanțat prin Programul Transport 2021 – 2027 (PT).

Pe acest tronson vor fi construite inclusiv 6 viaducte și 17 poduri (printre care un viaduct în lungime de 911 m).

Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților/ plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Până în acest moment au mai fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș (68,04 km), finanțate de asemenea prin PT:
– 17,61 km – tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)
Contract semnat cu Makyol Insaat Sanayi Turizm VE,
– 16,26 km – tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș și drum de legătură cu DN1 (5,6 km).
Contract semnat cu Asocierea Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS – Yapi Merkezi Insaat VE Sanayi AS.

„În perioada imediat următoare vom desemna si câștigătorul contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a tronsonului 2, Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km”, a mai spus șeful CNAIR.

Autostrada Sibiu – Făgăraș, cu o lungime de 68,04 km, este una dintre secțiunile A13 care va face legătura dintre Sibiu și Bacău în lungime de aproximativ 297 km.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...