În acest sens, acţionarii asigurătorului au fost convocaţi pentru discutarea şi aprobarea acestei operaţiuni în a doua parte a lunii ianuarie.
BCR Asigurări de Viaţă are un capital social de 32,97 milioane de lei, controlat de grupul financiar Vienna Insurance Group (Austria) – 92,4% şi Banca Comercială Română (BCR) – 5,4%, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
„Majorarea capitalului social se realizează prin emisiunea unui număr de maxim 12.052.292 acţiuni noi nominative, în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare. Preţul de subscriere al acţiunilor noi în cadrul exercitării dreptului de preferinţă este de 10 lei/acţiune. Orice acţiune nouă rămasă nesubscrisă la sfârşitul perioadei de subscriere (perioadei de exercitare a dreptului de preferinţă) va fi anulată”, se arată în convocatorul şedinţei extraordinate a AGA.
BCR Asigurări de Viaţă este al doilea jucător pe piaţa de profil, după ING, în funcţie de primele subscrise în 2012, veniturile companiei totalizând 425,2 milioane de lei, în creştere cu 23,4% faţă de 2011.
Cu o cotă de piaţă 23,6% la finele anului trecut, societatea a fost înfiinţată în anul 2005 ca subsidiară a Băncii Comerciale Române (BCR) şi şi-a inceput activitatea operaţională în 2006.
În primele 9 luni ale acestui an, subscrierile societăţii au însumat 184,6 milioane de lei, în scădere cu 33% faţă de septembrie 2012, când veniturile au atins 275,4 milioane de lei, potrivit datelor asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR).
La nivelul anului 2012, societatea a consemnat un profit net de 24,99 milioane de lei, de la 19,62 milioane de lei în urma cu un an.