Cota de popularitate a lui Barack Obama este în scădere – sondaj

Cota de încredere a preşedintelui american Barack Obama, aflat la sfârşitul celui de-al cincilea an de guvernare, a scăzut semnificativ, majoritatea americanilor fiind nemulţumiţi de activitatea liderului lor, potrivit unui sondaj al cotidianului The Washington Post şi postului ABC News.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 05:26
Cota de popularitate a lui Barack Obama este în scădere - sondaj

Neînţelegerile cu senatorii republicani şi reforma sănătăţii Obamacare sunt considerate principelele motive ale scăderii popularităţii preşedintelui american, scrie The Washington Post.

Deşi Casa Albă apreciază că reforma sănătăţii nu este un eşec şi insistă că site-ul Obamacare (HealthCare.gov) funcţionează în prezent mai bine, decât în octombrie şi noiembrie, studiul arată că majoritatea americanilor rămân pesimişti în ceea ce priveşte consecinţele acestei reforme.

Şase din zece americani se opun Obamacare, numai patru din zece susţinând reforma preşedintelui american. În urmă cu două luni, reforma era susţinută de 46 la sută dintre americani, iar 49 la sută i se opuneau.

Aproape jumătate dintre americani consideră că reforma va duce la înrăutăţirea situaţiei în domeniul sănătăţii, iar şase americani din zece cred că Obamacare va duce la creşterea costurilor, în general.

De asemenea, din cauza conflictelor lui Obama cu oponenţii republicani în Congres, numai 41 la sută dintre americani au apreciat că actuala conducere poate face faţă unor posibile probleme majore.

La întrebarea „cine poate lua cele mai reuşite decizii în domeniul economic”, 45 la sută dintre respondenţi au afirmat că cei mai buni sunt republicanii, faţă de 41 la sută dintre americani, care au răspuns că-l susţin lui Obama. În 2012, răspunzând la aceeaşi întrebare, 54 la sută dintre respondenţi l-au susţinut pe Obama şi numai 36 la sută pe republicani.

Aproximativ 55 la sută dintre americanii chestionaţi nu sunt de acord cu politica preşedintelui lor, faţă de 43 la sută care au o opinie favorabilă.

Popularitatea lui Obama nu a fost niciodată atât de scăzută, în decursul celor cinci ani de conducere, fiind chiar mai joasă decât cota de încredere a ultimilor preşedinţi americani, în aceeaşi perioadă. Astfel, cota de popularitate a foştilor preşedinţi americani, aflaţi la conducere după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost la nivelul de cel puţin 50 la sută, exceptând cazul lui George W. Bush, în 2005, aprobat de 47 dintre americani.

Sondajul a fost realizat, în perioada 12-15 decembrie, pe un eşantion de 1.005 de alegători din Statele Unite, cu o marjă de eroare de plus/minus 3,5 puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca......
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...