Rusia împrumută Ucraina cu 15 miliarde de dolari şi reduce preţul gazelor cu o treime

Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, după o întâlnire la Moscova cu omologul său Viktor Ianukovici, relatează AFP.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 05:31
Rusia împrumută Ucraina cu 15 miliarde de dolari şi reduce preţul gazelor cu o treime

Putin a arătat că Rusia a acceptat să micşoreze cu o treime preţul gazelor pe care le exportă în Ucraina. Acestea vor costa 268,5 dolari 1.000 de metri cubi faţă de peste 400 de dolari în prezent.

La un import de circa 26 de miliarde de metri cub de gaze din Rusia, economiile realizate de Ucraina se vor cifra anul viitor la aproape 3,5 miliarde euro.

Putin a arătat, de asemenea, că problema aderării Ucrainei la Uniunea Vamală condusă de Moscova, de care se temea opoziţia proeuropeană de la Kiev, nu a fost discutată în cadrul acestor negocieri.

„Aş vrea să asigur pe toată lumea că nu am discutat astăzi despre aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală”, a declarat Putin.

Anunţul a fost făcut în condiţiile în care opozanţii preşedintelui Ianukovici, care demonstrează de patru săptămâni, îl acuză că vrea să vândă Rusiei ţara aflată în pragul falimentului.

„Ţinând cont de problemele economiei ucrainene, guvernul rus a decis să plaseze o parte din rezerve în titluri guvernamentale ale Ucrainei, în valoare de 15 miliarde de dolari”, a spus Putin. „Acest demers nu este legat de nicio condiţie, de nicio creştere sau scădere, de nicio îngheţare a avantajelor sociale, pensiilor, burselor sau cheltuielilor”, a adăugat el, făcând aluzie la condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea acordării unui împrumut Kievului.

FMI, cu care Ucraina negociază de mai mulţi ani, cere autorităţilor de la Kiev reforme care includ majorarea preţului gazelor.

Ministrul rus de Finanţe Anton Siluanov a precizat că Rusia va investi imediat în obligaţiunile ucrainene, în 2013 şi 2014.

Putin a precizat că, deşi nu s-a discutat despre intrarea Ucrainei în Uniunea Vamală, cele două părţi au încheiat un acord care prevede eliminarea unor bariere comerciale, până la sfârşitul anului viitor.

La începutul întâlnirii cu Putin, Ianukovici a pledat pentru un parteneriat strategic cu Rusia, care să scoată Ucraina din criza declanşată de renunţarea la semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană, aflat în pregătire de trei ani, dar care este criticat de Moscova.

Eşecul negocierilor cu UE a declanşat la sfârşitul lunii noiembrie demonstraţii de o amploare nemaiîntâlnită în Ucraina după revoluţia portocalie din 2004.

La Kiev, opoziţia, care a mobilizat duminică 300.000 de manifestanţi, a făcut apel pentru organizarea unui nou protest, marţi seară.

Unul dintre liderii opoziţiei, boxerul Vitali Klitchko, a anunţat marţi că pune capăt carierei sportive pentru a candida la preşedinţie, el cerând alegeri prezidenţiale anticipate.

Înainte de întâlnirea Ianukovici-Putin, un alt lider al opoziţiei, Arseni Iaţeniuk, l-a avertizat pe preşedintele ucrainean faţă de orice iniţiativă de intrare a ţării în Uniunea Vamală condusă de Moscova.

Din cauza blocajului politic din Ucraina, comisarul european pentru Extindere, Stefan Fuele, a anunţat duminică suspendarea discuţiilor pentru acordul de asociere.

Miniştrii europeni de Externe au încercat luni să îl asigure pe omologul lor rus Serghei Lavrov că o eventuală asociere a Ucrainei cu UE nu va avea un impact negativ asupra Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...