Vicepreşedinte CFA România: Anul viitor vom avea încă un un episod de majorare de taxe

Impozitul pe cifra de afaceri şi reducerea anumitor facilităţi cu privire la plata de TVA ar putea avea anul viitor un impact asupra inflaţiei de 1 - 2 puncte procentuale, a afirmat, luni, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România. De asemenea, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România a susţinut că este posibil să mai avem asemenea episoade de reducere a facilităţile fiscale şi anul viitor.
AGERPRES - lun, 25 sept. 2023, 14:25
Vicepreşedinte CFA România: Anul viitor vom avea încă un un episod de majorare de taxe

„Sunt pentru cotă unică aplicabilă tuturor şi nediscriminatoriu. O facilitate se aplică, dar se poate aplica pe termen limitat, îşi face efectul acea facilitate, apoi o reducem, o scoatem. Tot în acest sens de, să zicem echitate fiscală, este şi un studiu făcut anul trecut de către Consiliul Fiscal care chiar spunea că dacă am scoate aceste facilităţi ar veni la bugetul de stat undeva la 2% din PIB venituri suplimentar. N-am fi avut aceste probleme anul acesta, dacă am fi aplicat acele măsuri propuse de acel studiu. Referitor punctual la taxarea care se întâmplă acum, practic s-au pus impozite suplimentare pe companii. Deci practic Guvernul vrea mai mulţi bani şi ia acei bani de la consumator, de la populaţie prin mâna companiilor. În sensul că un impozit pe cifra de afaceri am putea spune e un TVA. TVA-ul e un impozit pe cifra de afaceri. De asemenea, un impozit pe cifra de afaceri, e de fapt un TVA pe steroizi. În ce sens? Cu cât lanţul de de aprovizionare e mai mare, se adaugă câte 1% pe fiecare punct şi ajunge un preţ final la consumator cu mai mult de 1%. Din această cauză eu văd un impact pe inflaţie anul viitor, poate undeva între 1 şi 1,5, 2 puncte procentuale, care va veni atât din acest impozit pe cifra de afaceri, cât şi cumva din reducerea anumitor facilităţi cu privire la plata de TVA”, a subliniat Adrian Codirlaşu, la ediţia a IV-a a evenimentului Roinvest.

De asemenea, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România a susţinut că este posibil să mai avem asemenea episoade de reducere a facilităţile fiscale şi anul viitor.

„Şi anul viitor în opinia mea vom avea încă un un episod de majorare de taxe, pentru că nu o să ajungem cu deficitul către ţinta pe care o avem, de sub 3% din PIB. În niciun caz nu o s-o îndeplinim anul viitor, poate în ritmul în care mergem undeva prin 2025-2026”, a explicat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...