Peste 65.000 de refugiaţi din Nagorno-Karabah au ajuns în Armenia

Autorităţile armene au anunţat joi că pe teritoriul ţării au intrat 65.036 refugiaţi din Nagorno-Karabah, respectiv peste jumătate din populaţia oficială a acestei regiuni separatiste unde Azerbaidjan a lansat o operaţiune-fulger săptămâna trecută, relatează AFP.
AGERPRES - joi, 28 sept. 2023, 09:38
Peste 65.000 de refugiaţi din Nagorno-Karabah au ajuns în Armenia

„Statul le furnizează o locuinţă convenabilă tuturor celor care nu au o locuinţă prestabilită”, a anunţat guvernul armean într-un comunicat.

Autorităţile de la Baku au deschis duminică coridorul Lacin, singurul drum care leagă enclava de Armenia, la patru zile de la capitularea separatiştilor şi încetarea focului, ceea ce a dus la un exod a mii de civili care au fugit înainte de sosirea forţelor azere.

Oficial, Nagorno-Karabah, o enclavă muntoasă situată în Azerbaidjan care a devenit regiune secesionistă la prăbuşirea URSS cu sprijinul Erevanului, are circa 120.000 de locuitori, în principal armeni.

Un element suplimentar de tensiune, peste 100 de persoane sunt în continuare date dispărute după explozia unui depozit de carburant luat cu asalt de locuitori, luni seară, în plin exod. Drama s-a soldat cu cel puţin 68 de morţi şi 290 de răniţi.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...