Acord important al miniştrilor de Finanţe din UE asupra uniunii bancare

Miniştrii de Finanţe din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns miercuri seara la un acord important asupra uniunii bancare, un proiect complex menit să evite o nouă criză în zona euro, relatează AFP.
Economica.net - joi, 19 dec. 2013, 07:33
Acord important al miniştrilor de Finanţe din UE asupra uniunii bancare

„Acesta este un acord important, un acord decisiv, un acord istoric”, a declarat ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici, după 12 ore de negocieri la Bruxelles.

Aceasta este „o zi frumoasă”, a reacţionat mai sobru ministrul german, Wolfgang Schäuble, în timp ce comisarul european însărcinat cu Serviciile Financiare, Michael Barnier, a apreciat că aceasta este o „zi memorabilă, (…) de schimbări revoluţionare în sectorul financiar european”.

Acordul va permite crearea unui mecanism unic de rezoluţie, însărcinat cu gestionarea afacerilor legate de un posibil faliment al unor bănci din zona euro.

Acest acord reprezintă un al doilea pilon al uniunii bancare, care ar trebui să permită sectorului financiar al statelor din zona euro să evite influenţa crizelor bancare. Primul pilon, supervizarea unică a băncilor, încredinţată Băncii Centrale Europene (BCE), va intra în vigoare la sfârşitul lui 2014.

Astfel, BCE are misiunea de a supraveghea cele mai mari 130 de bănci din Uniunea Europeană.

Este vorba de o „uniune bancară complexă”, a afirmat ministrul suedez de Finanţe, Anders Borg, al cărui ţară nu intră în zona euro.

Încheierea unui astfel de acord era necesară pentru a permite discutarea lui în Parlamentul European şi o adoptare definitivă înainte de alegerile europene, în mai 2014.

Şefii de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene au exercitat presiuni asupra miniştrilor lor de Finanţe, pentru a găsi un acord înainte de Summitul Partidului Popular European, care va avea loc joi şi vineri, la Bruxelles.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...