Prin rezolvarea problemei etichetării mierii, România are șansa de a pune din nou miere nefalsificată pe masa fiecărui român

Evenimentul “Mierea un super aliment pentru sănătatea fiecăruia dintre noi” a readus în atenție problema mierii contrafăcute de pe rafturile magazinelor din țara noastră.
Ion Dobreanu - joi, 28 sept. 2023, 16:21
Prin rezolvarea problemei etichetării mierii, România are șansa de a pune din nou miere nefalsificată pe masa fiecărui român

Good Food Project, organizație dedicată problemelor accesului la hrană în țara noastră și în UE, împreună cu Romapis, federația asociațiilor apicole din România, au organizat luni, 25 septembrie, la Palatul Parlamentului, masa rotundă „Mierea – un super aliment pentru sănătatea fiecăruia dintre noi”.

La evenimentul moderat de Susana Dragomir și Ciprian Boboi, membri ai boardului Good Food Project, au fost prezenți apicultori, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, politicieni, doctori și membri ai unor asociații de părinți.

Dezbaterea a avut loc în contextul revizuirii directivei privind mierea, așa numita directiva mic-dejun. În cadrul acestei mese rotunde s-a evidențiat faptul că, deși România este cel mai mare producător de miere din EU, apicultorii români trebuie să facă față unor probleme majore cauzate de etichetarea lacunară a produselor apicole. Lipsa unor norme de etichetare, care să-i oblige pe distribuitori și retaileri să precizeze pe etichetă proveniența mierii, permite comercializarea pe piața românească a mierii contrafăcute si creșterea concurenței neloiale cu mierea nealterată, românească.

Astfel, consumatorii, în special din categoriile vulnerabile, cum ar fi copiii sau diabeticii sunt grav afectați de consumul mierii de laborator, falsificată si etichetată înșelător.

Prezentarea vicepreședintelui Romapis, Constantin Dobrescu, s-a concentrat tocmai pe această problemă a etichetării. Astfel, în 2017 a existat o primă inițiativă legislativă pentru modificarea legii apiculturii, finalizată prin legea 79/2020, promulgată cu mai bine de trei ani în urmă. Noutatea pe care o aducea această lege în privința mierii era etichetarea cu obligativitatea menționării țărilor de origine a mierii din amestecurile care se vând de regulă în retail.

Această lege nu a fost aplicată, întrucât Ministerul Agriculturii nu a elaborat normele de aplicare. Între timp a apărut o nouă inițiativă legislativă, de corectare a legii 79/2020 în sensul includerii și a procentajului pe etichetă, dar nici aceasta nu va putea fi pusă în aplicare fără implicarea Ministerului Agriculturii.

În perioada următoare, eforturile apicultorilor români vor fi direcționate către modificarea regulilor de etichetare a mierii la nivelul Uniunii Europene, prin directiva micul-dejun.

Totodată, vicepreședintele Romapis a subliniat necesitatea reluarii programului „Mierea în școli”.

”Uniunea Europeană importă 40% din consumul său de miere, ceea ce o face probabil cea mai atractivă piață pentru acest aliment din lume, iar mai mult de 50% din importuri vin din China și Ucraina. Din păcate, aproximativ 46% din mierea importată în UE e suspectată că ar fi falsificată. Din acest motiv, la nivelul UE se discută modificarea Directivei Europene referitoare la Standardele de Comercializare a Mierii pentru a fi specificate cel puțin țările de origine, sperăm inclusiv cu procentaj de cantitate. Alți mari producători de miere, precum Spania sau Franța, au deja legislație pe etichetare cu specificarea țărilor de origine, deci problema poate fi rezolvată și în România”, a declarat europarlamentarul Dacian Cioloș, fost comisar pe Agricultură.

”Ministerul Agriculturii înțelege nevoia de etichetare a mierii cu precizarea cât mai clară a originii sale. Dar discuția trebuie dusă și cu Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor- ANPC și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară Și Pentru Siguranța Alimentelor- ANSVSA, întrucât etichetarea este în atribuția lor, aceste instituții urmăresc calitatea, siguranța produselor la raft. Din discuțiile avute cu ANSVSA, știu că ei susțin etichetarea cu precizarea originii, și inclusiv cu precizarea procentelor. ANPC a retras de la raft miere care avea explicit originea, și are metode de control pe trasabilitate, dar nu deține un laborator pentru analiză. Trebuie stabilite foarte clar prioritățile în această direcție, și stabilit și cum se va monitoriza respectarea oricăror prevederi referitoare la etichetarea mierii cu precizarea originii”, a spus Dragoș-Costin Telehuz, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

”Problema produselor de miere neconforme este una foarte serioasă. Am sesizat în mod repetat ANPC-ul privind prezența unor produse neconforme, sau etichetate evaziv, lucru care a dus la retragerea unor produse de pe raft. Dar nu toate au fost retrase, unele suspecte încă se mai găsesc în magazine. Mai mult, nu cred ca e suficient doar menționarea țării de origine, trebuie trecut și procentul. ”Amestec miere din România și China” nu spune nimic, acolo poate fi 99% China și 1% România.

Păcat că nu suntem naționaliști și ultra-patrioți la acest capitol al produselor românești, ci la altele mult mai puțin productive. Totodată, subliniez că trebuie să existe un tratament mai favorabil la adresa produselor de miere, inclusiv cele bio. Mierea bio are TVA de 5%, dar în noul cod fiscal se schimbă, va crește la 9%”, a declarat deputatul Alin Prunean.

”Problema mierii din România este o problemă de sănătate publică. Nu suntem o națiune sănătoasă, în condițiile în care 1 din 2 români au probleme de diabet, cardiovasculare sau sunt supraponderali. De aceea susțin foarte hotărât etichetarea mierii, minimum cu precizarea în ordine descrescătoare a țărilor de origine. În condițiile în care 79% din produsele de profil din China au markeri care le pune sub suspiciune de fals, trebuie să putem informa consumatorul când consumă asemenea produse. Mierea e un produs sacrosanct, nu este orice produs, este absolut specială și este necesar să luăm mult mai în serios originea sa. Este vorba de interesul nostru, al tuturor românilor, nu doar de cel al unei singure ramuri de producție”, a declarat europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

”Autoritățile trebuia să ia mult mai în serios problema alimentelor contrafăcute, care ajung în alimentația celor mai expuse categorii, printre care și mama și copilul. Avem nevoie de eforturi mult mai mari pe partea de trasabilitate a mierii. Vreau să le oferim adulților și copiilor noștri miere românească si naturală, nu să-mi fie frică să iau miere, ca nu cumva să fie făcută din sucraloză”, a spus Elisabeta Negrea, președintele Asociației Sănătate pentru mame și sugari.

”Mierea e foarte importantă în nutriția copiilor, a tinerilor dar și a adulților, întrucât poate fi un foarte bun înlocuitor pentru zahăr. E un aliment pe care îl recomandam pentru a fi folosit. Dar ce ne facem dacă mierea care se găsește în comerț nu este în regulă? Autoritățile trebuiau să ia mult mai în serios problema alimentelor contrafăcute, care ajung în alimentația celor tineri. Copiii, părinții și educatorii vor să știe ce se întâmplă cu mierea românească”, a declarat Diana Voican, doctor specialist în nutriția pediatrică.

Deputatul Alin Pruneanu a depus un proiect de lege în acest sens, care ar determina etichetarea mierii comercializate în România cu țările de origine ale mierii, precum și procentele care aparțin fiecărei țări. Sperăm că parlamentarii din fiecare partid politic vor înțelege importanța acestei legi și o vor vota, pentru binele și sănătatea fiecărui român, dar mai ales a celor mai mici dintre noi.

Romapis și Good Food Project vor continua dialogul referitor la cele mai bune modalități de a susține apicultura din țara noastră, atât cu autoritățile de reglementare cât și cu toate celelalte părți interesate. Acest dialog va fi realizat atât prin intermediul unor noi mese rotunde, cât și prin alte evenimente menite să susțină cauza mierii românești.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...