Petrom susține că prima destinație a gazelor extrase din Marea Neagră va fi România. Șeful Transgaz spune că acestă cantitate însă nu va fi sufcientă

România va fi prima destinaţie a gazelor care se vor extrage din Marea Neagră, a precizat joi, unul dintre directorii OMV Petrom, Lucian Petrescu (foto), însă, potrivit directorului general al Transgaz, Ion Sterian, cantitatea nu va fi suficientă iar România va continua să importe gaze naturale.
AGERPRES - joi, 28 sept. 2023, 19:04
Petrom susține că prima destinație a gazelor extrase din Marea Neagră va fi România. Șeful Transgaz spune că acestă cantitate însă nu va fi sufcientă

„Aşa cum s-a mai spus, prima destinaţie este România. În funcţie de situaţia de la momentul respectiv, balanţa de producţie şi consum, vom vedea dacă va fi un exces de gaze sau nu, dar prima destinaţie este România”, a declarat joi Lucian Petrescu, director Transport şi Dispecerizare al OMV Petrom, în cadrul Congresului Central – European al Gazelor Naturale.

Petrescu s-a referit şi la dificultăţile pe care le are România în transportul de gaze şi a explicat că există „o reconfigurare a fluxurilor de transport”.

„Pentru România, pentru regiune, aş spune că avem o reconfigurare a fluxurilor de transport gaze naturale. Nu mai avem sursa dinspre nord, nu mai vin gazele ruseşti, toate gazele intră în România acum prin sud-est ca importuri. Totodată Neptun Deep va fi tot în acea zonă de intrare în ţară. O să fie nişte încercări pentru Transgaz, sunt sigur că le analizează dânşii şi le vor trece cu succes pe partea de echilibrare”, a arătat Lucian Petrescu.

Primele cantităţi de gaze din Marea Neagră ar urma să fie extrase din Marea Neagră în anul 2027. Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a spus că, în România va creşte consumul de gaze, iar ce se va extrage din Marea Neagră nu va fi suficient, aşa că ţara noastră va fi nevoită să mai importe gaz în 2027.

„Din gazele din Marea Neagră sunt 8,2 miliarde de metri cubi semnate cu consorţiul OMV Petrom şi Romgaz. Nu vor fi suficiente. (…) România va importa în continuare gaze”, a explicat Ion Sterian.

OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, în luna iunie a acestui an, că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.

OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participaţie de 50% în proiect.

Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Producţia la platou va fi de aproximativ 8 miliarde de metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţă de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 şi a inclus două campanii de achiziţie 3D şi două campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Congresul Central – European al Gazelor Naturale reuneşte joi şi vineri la Sibiu, specialişti români şi străini din domeniul energiei, reprezentanţi ai autorităţii centrale şi ai autorităţilor locale.

Sursa foto: Ro.linkedin.com

 

Te-ar mai putea interesa și
Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin Netanyahu și Yoav Gallant
Portugalia anunță că-și va îndeplini, dacă va fi cazul, obligațiile față de CPI în privința arestării lui Benjamin ...
Ministrul portughez de Externe, Paulo Rangel (foto), a afirmat vineri că ţara sa îşi va respecta obligaţiile faţă de Curtea Penală Internaţională (CPI), dacă va fi cazul, după ce joi......
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
GM este tot mai aproape de intrarea în Formula 1 – surse Reuters
O variantă de echipă sprijinită de General Motors pentru a intra în Formula 1 drept cea de-a 11-a echipă în sezonul ...
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
An complicat pentru producătorii de ciocolată, iar o parte dintre produse apar cu înlocuitori periculoși pentru sănătate
60.000 de tone de ciocolată procesează anual România în acest moment, în creștere față de anii trecuți. Dar experții ...
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile nu sunt suficiente. Creșteri de taxe și impozite, la orizont
EXCLUSIV Finanțele, despre posibilitatea ca România să piardă miliardele din fonduri europene: S-a apreciat că măsurile ...
Economica scria recent, în exclusivitate, că România va pierde miliardele din fonduri europene, dacă nu va aplica măsuri ...