Ministerul Finanțelor a program pentru luna octombrie împrumuturi de 6,595 de miliarde de lei de la băncile comerciale

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna octombrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 29 sept. 2023, 17:06
Ministerul Finanțelor a program pentru luna octombrie împrumuturi de 6,595 de miliarde de lei de la băncile comerciale

Suma totală, de 6,595 de miliarde de lei, este cu 260 de milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în septembrie, de 6,855 de miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 16 octombrie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 500 de milioane de lei, cu scadenţa în 29 aprilie 2024.

De asemenea, pe parcursul lunii octombrie, vor fi lansate nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,3 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (795 de milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 400 de milioane de lei, în data de 30 octombrie, una de 500 de milioane de lei, în 19 octombrie, două emisiuni de 700 de milioane de lei, în 26 octombrie şi pentru cinci emisiuni de 600 de milioane de lei în zilele de 2, 5, 9, 12 şi 23 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...