Volkswagen confirmă producția viitorului Golf electric la Wolfsburg alături de versiunea cu baterii a Tiguan

Volkswagen a anunțat o reorganizare a producției sale de automobile care include alocarea proiectului Trinity pentru uzina din Zwickau, a viitoarelor versiuni electrice Golf și Tiguan la Wolfsburg, dar și renunțarea la programata fabrică de două miliarde de euro.
Robert Stan - lun, 02 oct. 2023, 22:18
Volkswagen confirmă producția viitorului Golf electric la Wolfsburg alături de versiunea cu baterii a Tiguan

Oficialii Volkswagen au anunțat că proiectul Trinity, viitoare vedetă a flotei complet electrice a mărcii germane și punctul de cristalizare al strategiei „Accelerate”, va fi transformat în produs de serie și industrializat la uzina din Zwickau. Decizia vine ca urmare a unei ample reorganizări a producției care scoate din calcul construirea noii uzine de două miliarde de euro de lângă Wolfsburg.

În primăvara lui 2022, cei de la Volkswagen încă ținteau construirea unei noi uzine dedicată complet modelelor electrice rezultate din proiectul Trinity. Aceasta ar fi trebuit să demareze producția în 2026 și să asambleze complet un vehicul electric într-o cadență similară cu cea a uzinelor Tesla.

Proiectul Trinity, alocat acum fabricii din Zwickau, vizează un produs cu totul nou, cu un timp de încărcare mult mai scurt și o autonomie de peste 700 de kilometri. În plus, atât producția cât și vehiculele ar trebui să fie neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon.

Echipat cu software-ul de ultimă generație al grupului și pregătit din punct de vedere tehnic pentru conducerea autonomă de nivel 4, proiectul Trinity va avea la bază noua platformă SSP a Volkswagen.

Întârziat de problemele diviziei de software Cariad a grupului german, proiectul Trinity va fi devansat acum de versiunea electrică a best-seller-ului Golf, model care va utiliza aceeași platformă SSP, dar la uzina din Wolfburg. Tot la principala fabrică Volkswagen din Europa va fi asamblată și versiunea electrică a modelului Tiguan, începând cu 2026.

„Industria noastră se confruntă cu provocări complexe, deoarece trece printr-o transformare care se desfășoară în condiții dificile. Este cu atât mai important să pregătim rețeaua de producție Volkswagen din Germania pentru viitor. În contextul programului nostru de performanță acest nou plan de alocare a vehiculelor va aduce o contribuție substanțială la pentru o marcă Volkswagen puternică și competitivă”, a declarat Thomas Schäfer, CEO al brandului Volkswagen.

Totodată, Christian Vollmer, membru al Consiliului de Administrație al mărcii Volkswagen care supervizează producția a explicat că noile decizii grupează vehiculele „pe baza aceleiași arhitecturi pentru toate mărcile. Procedând astfel, vom economisi fonduri semnificative pentru integrarea diferitelor arhitecturi de vehicule. Dorim ca fabricile noastre să producă mai multe modele diferite pe baza tehnică a arhitecturii unui vehicul.”

Citește și:
– Volkswagen promite că va continua pe termen scurt să producă mașini electrice la fabrica sa din Dresda
– Întârzierea proiectului Trinity ar putea readuce varianta electrică a modelului Golf în oferta Volkswagen

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...