Dacia C-Neo, un proiect care va aduce un break 4X4 și un sedan în familia mărcii

Intenția oficialilor Dacia de a extinde prezența mărcii în segmentul compact prinde contur. Pe lângă Jogger și viitorul Bigster, noul proiect C-Neo va aduce pe piață un break și un sedan.
Robert Stan - Dum, 01 oct. 2023, 21:31
Dacia C-Neo, un proiect care va aduce un break 4X4 și un sedan în familia mărcii

Primele informații despre proiectul C-Neo al mărcii Dacia, parte a grupului Renault, au apărut încă din momentul în care oficialii companiei au confirmat intenția de a extinde portofoliul de produse către segmentul compact. Zonă dominată încă de modele precum Volkswagen Golf, Renault Megane, Peugeot 308 sau Opel Astra, clasa C migrează rapid către electrificare și, conform lui Denis Le Vot, șeful Dacia la nivel mondial, această mutare ar putea face loc, măcar temporar, unor modele accesibile cu sisteme de propulsie termice și hibride. Cel puțin asta susțin jurnaliștii francezi ai publicației L`Argus.

În acest context, Dacia are în curs de dezvoltare proiectul C-Neo, despre care LifeNews.ro scria în primăvara acestui an că va da naștere unui cuplu de modele care se vor încadra ca dimensiuni între actualele Sandero și Jogger. Cea mai directă referire la „două noi modele din segmentul compact despre care nu putem vorbi acum”, a fost făcută de Xavier Martinet, SVP Marketing, Sales & Operations Dacia, iar Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România, a confirmat că „am anunțat apariția a două noi modele de segment C. Nu am încă informații despre acestea și nici despre un eventual SUV cu dimensiuni mai mici decât Duster”.

Informațiile disponibile în primăvara lui 2023 despre proiectul C-Neo indicau un vehicul cu o gardă la sol mai înaltă, tipică Dacia, o caroserie alungită cu o siluetă mai joasă decât cea a lui Jogger, precum și un sedan.

Acum, presa franceză scrie că modele C-Neo vor măsura în jur de 4,60 m. Mai mult chiar, conform L`Argus, în timpul unei vizite la centrul de design din București jurnaliștii ar fi observat câteva schițe ale celor două modele din care se putea observa clar că break-ul, denumit intern K1320 (să nu uităm că Dacia a avut în trecut modele precum 1310 sau 1410), adoptă codurile estetice ale Jogger și Bigster și se distinge printr-un aspect robust, în conformitate cu imaginea actuală a mărcii. Același lucru este valabil și pentru sedan (cod intern B1320) care va adopta o silueta tip Fastback cu luneta și hayonul foarte înclinate.

În privința propulsiei, ambele modele vor adopta aceleași sisteme cu Bigster. Astfel, sub capota modelelor de clasă C vor fi disponibile motoare alimentate cu benzină și GPL, sisteme mild-hybrid de 1.2 litri, precum și viitorul hibrid care include un motor termic de 1.8 litri, deja confirmat pentru Bigster. O surpriză va fi posibilitatea de a asocia unele dintre sistemele de propulsie cu tracțiunea 4X4 și cutia de viteze cu dublu ambreiaj DW23.

Informațiile jurnaliștilor de la L`Argus arată și un alt detaliu important. În bunul său obicei, Dacia va avea cel mai mic preț din segment pentru noile sale mașini. Dacă despre cele două modele derivate din proiectul C-Neo nu sunt încă date clare în această privință, pentru viitorul Duster prețurile ar trebui să varieze între 19.000 de euro și 25.000 de euro, iar pentru Bigster între 22.000 și 28.000 de euro.

În final, un detaliu foarte important pentru România este cel dezvăluit de Christophe Dridi, fost director al subsidiarei Renault din România și actual vicepreședinte și director industrial Dacia la nivel mondial. Conform acestuia, atingerea țintei de 1.000.000 de mașini produse anual va presupune „revizuirea organizării industriale pentru aceste două modele suplimentare”. În acest context ar putea fi necesar un al treilea pol industrial, în afară de cele din România și Maroc, însă intențiile grupului Renault sunt cu totul altele. Dacia nu va avea un al treilea ecosistem de producție, preferând în schimb să redistribuie producția modelelor – proiect deja în derulare odată cu mutarea asamblării Sandero în Maroc – astfel încât modelele de clasă B (Low Drive) să fie alocate uzinelor din Maroc, iar cele din segmentul C (High Drive) celei din România. În absența unei noi unități de producție, se are în vedere o extindere la Mioveni sau utilizarea unui alt site. „Capacitatea de la Mioveni poate crește prin reducerea concediului de la patru la trei săptămâni și prin efectuarea de ore suplimentare”, a declarat Christophe Dridi pentru L`Argus. Dacă asta nu va fi suficient, o altă opțiune ar putea fi asamblarea modelelor Dacia într-o altă uzină a grupului Renault care nu produce la capacitate maximă. Ar putea fi cazul uzinei din Novo Mesto, Slovenia, unde producția Twingo va fi oprită în 2024.

Citește și:
– Șeful ingineriei Renault: În viitorul apropiat va apărea în gama Dacia o nouă mașină, pe lângă Bigster și viitoarele Duster și Sandero

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic al companiei pe plan local în primele luni ale anului viitor.......
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...