Criză Turcia: Rata inflaţiei, la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni

Rata inflaţiei în Turcia a accelerat în septembrie, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni, pe fondul costurilor mai ridicate cu energia şi alimentele, arată datele publicate de Institutul de Statistică, transmit DPA şi Bloomberg.
AGERPRES - mar, 03 oct. 2023, 14:37
Criză Turcia: Rata inflaţiei, la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni

În septembrie, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 61,53%, faţă de un nivel de 58,94% în august. Este cel mai ridicat nivel din decembrie 2022, când inflaţia s-a situat la 64,27%. Analiştii se aşteptau la o inflaţie de 61,6% luna precedentă, scrie Agerpres.

Deprecierea monedei naţionale pune presiune pe preţuri, într-un moment în care Guvernul adoptă diverse măsuri, inclusiv majorarea salariului minim, şi analizează creşterea salariilor bugetarilor şi a pensiilor.

Preţurile la alimente şi băuturi non-alcoolice au crescut cu 75,14%, iar tarifele pentru hoteluri, cafenele şi restaurante au urcat cu 92,48%. Costurile cu sănătatea au înregistrat o expansiune de 79,79%, iar cele cu locuinţa un avans 20,16%.

În ritm lunar, rata inflaţiei în Turcia a crescut în septembrie cu 4,75%, faţă de un avans de 9,09% în august.

„Ne aşteptăm ca inflaţia să atingă un nivel de vârf, de 70%, în trimestrul doi din 2024, înainte de o decelerare a preţurilor de consum, spre 40%, până la finalul anului”, a declarat economistul Selva Bahar Baziki.

Din iunie, cotaţia barilului de ţiţei Brent a urcat cu circa 30%, aproape de 100 de dolari. Turcia este un mare importator de energie iar estimarea realizată de Banca Centrală privind preţul anual mediu barilului de ţiţei este în prezent de 79,4 dolari.

„Ţinând cont de tendinţa de creştere a preţurilor petrolului, campania Băncii Centrale de înăsprire a politicii monetare ar putea duce dobânzile la un nivel mai ridicat decât s-a prevăzut iniţial”, a apreciat economistul Erol Gurcan de la Yatirim Finansman.

Luna trecută, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de politică monetară mai mult decât estimau analiştii, un semn că oficialii adoptă măsuri mai agresive pentru reducerea inflaţiei.

La cea de-a patra şedinţă de politică monetară prezidată de noul guvernator Hafize Gaye Erkan, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de referinţă de la 25% până la 30%. Majoritatea economiştilor estimau o majorare până la 27,5%.

Politica Băncii Centrale a Turciei „va fi întărită suplimentar, cât de mult va fi necesar, într-un mod treptat şi în timp util, până la o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor inflaţioniste”, a informat instituţia într-un comunicat. Analiştii se aşteaptă ca până la finalul anului dobânda să ajungă la 35%.

A patra majorare în tot atâtea luni „nu va fi probabil suficientă să-i convingă pe investitori că inflaţia va fi adusă sub control. Ne aşteptăm la noi majorări ale dobânzilor înainte de finalul anului”, a apreciat James Wilson, analist la ING.

În ultimii doi ani, lira s-a depreciat cu aproape 70%, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a demis patru guvernatori la Banca Centrală a Turciei în patru ani şi a făcut presiuni pentru reducerea dobânzii, în pofida inflaţiei ridicate, care a depăşit 85% anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...