În perioada următoare vor începe lucrările şi la imobilul din str. Boteanu 3A şi 3B, care are 90 de apartamente. A fost încheiat contractul şi a fost obţinută autorizaţia de construire, iar în prezent se desfăşoară procesul de relocare a locatarilor, scrie Agerpres.
Precizările au fost făcute în contextul în care primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a vizitat marţi şantierul din strada Blănari nr. 14 (fostul Club A) pentru a verifica stadiul lucrărilor de consolidare. Alături de primar s-au aflat locatarii imobilului şi reprezentanţi ai autorităţii locale.
Imobilul, monument istoric, are 40 de apartamente şi spaţii cu altă destinaţie. Până în prezent au fost decopertaţi pereţii şi urmează etapa propriu-zisă de consolidare. Astfel, vor fi îmbrăcaţi pereţii cu armătură şi se va turna betonul prin procedura de torcretare (pulverizare cu presiune mare). În ce priveşte contribuţia financiară a proprietarilor, aceştia vor achita în decurs de zece ani sumele care nu sunt acoperite din bugetul local sau PNRR.
Directorul Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a declarat că în fiecare lună situaţia lucrărilor este prezentată deţinătorilor de spaţii comerciale şi reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari. Lucrările respectă calendarul stabilit şi urmează să fie finalizate până la sfârşitul anului 2024.
Potrivit datelor AMCCRS, un număr de 101 imobile au fost consolidate în ultimii 30 de ani în Capitală, iar 27 dintre aceste lucrări au fost realizate de către Municipalitate.
Răzvan Munteanu a mai precizat că imobilele sunt consolidate conform principiului „primul venit, primul servit”, astfel încât atunci când este finalizată documentaţia clădirea este introdusă în programul de consolidare. Acest principiu s-a aplicat şi în cazul PNRR şi al Programului Naţional pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.
El a menţionat că, în ultimul an şi jumătate, PMB a efectuat expertizare tehnică pentru 70 de imobile. Astfel, în prezent, în Bucureşti există peste 400 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic I, iar aproximativ 850 de imobile sunt încadrate în clasa de risc seismic II.
„Fiecare proiect are două mari componente. O parte de pregătire, adică de relaţie cu asociaţia de proprietari, proiectare, obţinere de autorizaţie de construire. Apoi etapa de execuţie de propriu-zisă. Astăzi avem 107 imobile care sunt în prima etapă, cea de pregătire a proiectului. Estimăm că anul viitor vom avea undeva la 15 şantiere nou deschise”, a spus el.
Pe durata lucrărilor de consolidare, locatarii sunt mutaţi în locuinţele de necesitate. În prezent, fondul de 240 de apartamente al Primăriei este ocupat în proporţie de 90%. Drept urmare, se recurge la închirierea de pe piaţa liberă, aşa cum s-a procedat în cazul imobilului din str. Boteanu.
De asemenea, din această toamnă, PMB şi primăriile de sector vor începe programul de evaluare vizuală rapidă, care va permite prioritizarea consolidării imobilelor. Însă proiectul de hotărâre care reglementează acest aspect este „blocat” de trei luni, fără a fi adoptat de Consiliul General al Capitalei, a precizat Nicuşor Dan.
„Eu sper să îl votăm, în sfârşit, în şedinţa de la sfârşitul lunii octombrie. (…) Sunt discuţii de, să spunem aşa, tehnică legislativă între grupurile politice din CGMB. (…) Trebuie să fie o împărţire de competenţe între ce evaluează Primăria Generală şi ce evaluează primăriile de sector”, a spus el.
Totodată, Primăria Capitalei va expertiza cele zece imobile la care a lucrat Compania Municipală Consolidări şi care nu au fost recepţionate deocamdată. Aceste expertize sunt menite să constate ce lucrări s-au realizat până în prezent. Munteanu a precizat că administratorul judiciar refuză să predea aceste imobilele de doi ani, iar lucrările realizate deja sunt într-un proces de „degradare” continuă.
„Problema este că s-au făcut lucrări fără acte. Şi de aceea lichidatorul care a preluat compania, care acum e în procedură de faliment, în mod logic vrea ca lucrările care s-au făcut să îi fie plătite. Pentru că el are obligaţia de a recupera banii pentru creditorii companiei. De aici a venit problema juridică. Neexistând acte, el cere să fie făcute nişte expertize, ca să vadă cât au lucrat fără acte, ca noi să le dăm banii aceştia înainte să ni le predea. Am decis acum o lună jumătate – două să facem noi expertizele, pe banii noştri, ca în sfârşit să le preluăm”, a precizat primarul general al Capitalei.