CCR a admis obiecția de neconstituționalitate privind Legea de modificare a Codului Civil privind regimul arendei. Contestația a fost depusă de 51 de deputați USR și neafiliați

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, marţi, că Legea pentru modificarea Codului civil referitoare la regimul arendei este o lege organică, dar a fost adoptată ca lege ordinară, informează instituția prin intermediul unui comunicat de presă transmis către Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 oct. 2023, 19:42
CCR a admis obiecția de neconstituționalitate privind Legea de modificare a Codului Civil privind regimul arendei. Contestația a fost depusă de 51 de deputați USR și neafiliați

Judecătorii constituţionali, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, au admis, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 51 de deputaţi, aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi din, precum şi de către preşedintele României şi a constatat că Legea pentru modificarea Legii 287/2009 privind Codul civil este neconstituţională, în ansamblul său.

„În esenţă, Curtea a reţinut că, prin conţinutul normativ al legii, aceasta este o lege organică, dar a fost adoptată ca lege ordinară, ceea ce contravine dispoziţiilor art.73 alin.(3) lit.m) şi ale art.76 alin.(1) prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituţie”, arată instanţa constituţională.

Parlamentari din Forţa Dreptei şi din USR au reclamat la CCR încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietatea privată şi regimul acesteia, a principiului egalităţii în drepturi şi a egalităţii în faţa legii, a principiul libertăţii economice şi a libertăţii contractuale a părţilor, precum şi a principiului referitor la proporţionalitatea reglementărilor care restrâng drepturi fundamentale şi a rigorilor impuse de prevederile Constituţiei referitoare la statul de drept.

Propunerea legislativă instituie o perioadă minimă obligatorie a contractelor de arendă, de şapte ani, condiţie fără de care eventualele contracte urmează să fie declarate ilegale.

„Acest lucru reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului de proprietate, în sensul în care cei care deţin proprietăţi pe care doresc să le dea în arendă nu vor mai putea decide în legătură cu respectiva proprietate, de la an la an, în funcţie de beneficiile obţinute”, au explicat parlamentarii.

Potrivit acestora, este „inadmisibilă” impunerea ca efect al termenului de şapte ani a unui drept de preempţiune pentru achiziţia terenului pe aceeaşi perioadă, precum şi permiterea schimbului de terenuri dintre arendaşi, fără a exista condiţia acordului proprietarului.

„Mai mult decât atât, prin efectul acestei legi, piaţa agricolă va fi blocată în privinţa noilor fermieri care vor dori să ia în arendă terenuri, consecinţa fiind o şi mai mare concentrare a terenurilor agricole în mâinile latifundiarilor roşii”, au indicat USR şi Forţa Dreptei.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a depus la CCR o sesizare privind neconstituţionalitatea actului normativ

Te-ar mai putea interesa și
Sistemul RO e-Transport ar trebui eliminat pentru că încalcă reglementările Uniunii Europene, consideră compania de consulatnață și audit TPA România
Sistemul RO e-Transport ar trebui eliminat pentru că încalcă reglementările Uniunii Europene, consideră compania de ...
Sistemul RO e-Transport ar trebui eliminat complet sau, cel puţin, legislaţia ar trebui modificată semnificativ pentru ca această raportare efectuată în vederea obţinerii codurilor UIT să nu......
Guvernul de la Lisabona vrea să reintroducă o scutire de taxe controversată pentru rezidenții străini, în ciuda criticilor că o astfel de măsură a dus la scumpirea locuințelor
Guvernul de la Lisabona vrea să reintroducă o scutire de taxe controversată pentru rezidenții străini, în ciuda criticilor ...
Guvernul portughez intenţionează să reintroducă, joi, facilităţi fiscale pentru rezidenţii străini, în pofida criticilor ...
Apele Române scot la licitație spațiul maritim pentru activități de piscicultură şi acvacultură. Perioada de închiriere e de 20 de ani
Apele Române scot la licitație spațiul maritim pentru activități de piscicultură şi acvacultură. Perioada de închiriere ...
Spaţiul maritim ce va fi scos la licitaţie de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) urmează să fie închiriat ...
Wizz Air introduce noi zboruri de la Chișinău către Viena, Varșovia și Abu Dhabi
Wizz Air introduce noi zboruri de la Chișinău către Viena, Varșovia și Abu Dhabi
Transportatorul aerian Wizz Air anunță reluarea zborurilor din Chișinău către Viena, împreună cu introducerea a două ...