Asociațiile care reprezintă companiile românești de jocuri de noroc solicită premierului Ciolacu o dezbatere privind reglementarea industriei

Asociaţiile de jocuri de noroc solicită primului-ministru o dezbatere privind Proiectul de Ordonanţă privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi consecinţele acestuia, se menţionează într-un comunicat al Exprogame - Patronatul Organizatorilor, Producătorilor şi Exploatatorilor de jocuri de noroc şi al Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc (AOPJNR), relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 oct. 2023, 20:27
Asociațiile care reprezintă companiile românești de jocuri de noroc solicită premierului Ciolacu o dezbatere privind reglementarea industriei

Totodată, reprezentanţii celor două asociaţii au precizat că „se delimitează de derapajele lui Sorin Constantinescu la adresa lui Marcel Ciolacu”.

„Sorin Constantinescu nu este un reprezentant legitim al sectorului de slot-machine tradiţionale, denumit în mod peiorativ şi cu termenul de „păcănele”, iar asocierea persoanei sale cu reprezentarea acestui domeniu nu are nicio fundamentare! Sorin Constantinescu este asimilat în prezent drept un consultant apropiat marilor companii de jocuri de noroc la distanţă (online). (….) În aşteptarea Ordonanţei de Guvern de modificare a OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, revenim către domnul Marcel Ciolacu, Prim ministru al României şi către domnul Ioan-Marcel Boloş, Ministru al Finanţelor Publice cu rugămintea de a îngădui în aceste zile adevăraţilor reprezentanţi ai sectorului de jocuri de noroc tradiţionale de tip slot-machine o obiectivă şi cuvenită dezbatere privind Proiectul de Ordonanţă şi consecinţele acestuia, astfel cum le-am enunţat deja în comunicatul de presă al asociaţiilor noastre, precum şi în materialul mai amplu depus în atenţia Ministerului Finanţelor Publice şi al ONJN (Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, n.r.)”, se precizează în comunicat.

“Nu pot să îl dau în judecată, pentru că nu mi-a spus numele întreg. Poate s-a referit la Sorin Grindeanu, care și-a pus un vicepreședinte la ONJN. În momentul în care Marcel Ciolacu îmi va spune numele întreg, îl voi da în judecată”, a spus ieri la Antena 3 CNN Sorin Constantinescu, un specialist în industria jocurilor de noroc.

Reprezentanţii celor două asociaţii au menţionat, săptămâna trecută, într-un comunicat, că modificarea legislaţiei dedicate jocurilor de noroc ar putea elimina peste 250 dintre companiile de profil spre beneficiul operatorilor mari din domeniu, cu caracteristici de multinaţională.

Potrivit documentului, se urmăreşte eliminarea din piaţă a aparatelor electronice slot-machine cu risc limitat şi este vizată o nouă mărire a taxelor.

„În calitate de asociaţii de reprezentare profesională a sectorului de jocuri de noroc, dezvăluim pe această cale o situaţie de fapt care a evoluat în ultimele zile în spatele uşilor închise de la Ministerul Finanţelor (MF). Astfel, a trebuit să aflăm „pe surse” de existenţa unui Proiect de Ordonanţă de Guvern de modificare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, vehiculat la nivelul MFP în faza de formulare, în loc să avem parte de transparenţa unei cuvenite consultări”, au subliniat reprezentanţii celor două organizaţii.

Te-ar mai putea interesa și
INHGA a transmis avertizări Cod portocaliu şi Cod galbe de viituri pentru 21 de bazine hidrografice și pe răurile din Dobrogea
INHGA a transmis avertizări Cod portocaliu şi Cod galbe de viituri pentru 21 de bazine hidrografice și pe răurile din ...
Hidrologii au emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri pe râurile din Dobrogea, precum şi în bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul......
Update 2: Hezbollah confirmă uciderea liderului său. Armata israeliană anunță uciderea lui Hassan Nasrallah, liderului mișcării Hezbollah
Update 2: Hezbollah confirmă uciderea liderului său. Armata israeliană anunță uciderea lui Hassan Nasrallah, liderului ...
Update: Gruparea libaneză şiită pro-iraniană Hezbollah a anunţat sâmbătă că liderul său, Hassan Nasrallah, a fost ...
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate amenzile
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate ...
Curtea Supremă a Braziliei a decis vineri că platforma socială X trebuie să mai plătească puțin peste 5 milioane de ...
Trump anunță că va cere urmărirea penală a Google dacă ce va ajunge președinte
Trump anunță că va cere urmărirea penală a Google dacă ce va ajunge președinte
Fostul președinte american Donald Trump a declarat vineri că va cere urmărirea penală a lui Google dacă va câștiga ...