Peste o mie de migranţi ilegali au sosit cu un tren de marfă la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite

Peste o mie de migranţi ilegali au sosit marţi la Ciudad Juarez, la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite, cu un tren de marfă supraaglomerat după zece zile de călătorie în speranţa că vor putea pătrunde pe teritoriul american, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 04 oct. 2023, 12:31
Peste o mie de migranţi ilegali au sosit cu un tren de marfă la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite

Majoritatea acestor migranţi, cei mai mulţi de origine venezueleană, au sosit din statul Mexico (centru), aflat la jumătatea distanţei faţă de frontieră pentru migranţii care vin din sudul extrem sud al ţării.

La sosire, migranţii şi-au aruncat lucrurile şi au sărit din tren. Accidentele mortale şi rănile sau mutilările sunt frecvente în timpul acestui gen de călătorie.

Serviciile responsabile cu monitorizarea migranţilor „au încercat de mai multe ori să ne dea jos” din tren, a declarat Daiverson Munoz, un venezuelean în vârstă de 20 de ani. „Suntem blocaţi în mijlocul deşertului. Dar e în regulă, suntem aici şi ne simţim foarte fericiţi pentru că suntem pe cale să ne împlinim visul. A fost greu, dar nu imposibil”, a mai spus el.

„Cea mai grea parte a fost să văd câţi oameni au fost răniţi” în timpul călătoriei, a mai spus Munoz, student la Drept în ţara sa natală. Ultima parte a călătoriei, pe o distanţă de 370 de km, a durat 17 ore din cauza numărului de opriri.

Această călătorie riscantă a devenit practic singura opţiune pentru migranţii ilegali de a ajunge la frontieră, din cauza restricţiilor privind achiziţionarea de bilete de autobuz.

Din cauza afluxului mare de migranţi, principalul operator feroviar mexican, Ferromex, a fost nevoit să reducă traficul cu 30% la jumătatea lunii septembrie, în timp ce guvernul a înăsprit măsurile de securitate pentru a preveni acest tip de călătorie.

La sosire, migranţii sunt preluaţi de un oficial de la Institutul Naţional de Migraţie din Mexic (INM) şi se lovesc de un gard de sârmă ghimpată al Gărzii Naţionale din Texas, pe malul râului Rio Bravo, graniţa naturală cu Statele Unite.

Unii migranţi aşteaptă întâlnirea cu oficialul mexican, obţinută prin intermediul aplicaţiei mobile CBP One, pentru a încerca să intre legal în Statele Unite. Alţii încearcă să treacă graniţa pe jos pentru a se preda poliţiei de frontieră.

După trei ore de mers pe jos, sute de migranţi ajung la unul dintre punctele de intrare de la frontieră unde îi aşteaptă în jur de 50 de agenţi ai serviciilor de migraţie şi zeci de poliţişti pentru a-i împiedica să treacă.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...