În primele şase luni ale anului 2013, acest tip de cereri a crescut cu 68% în comparaţie cu semestrul precedent, a anunţat Google într-o prezentare a „raportului privind transparenţa”.
Grupul anunţă că a primit în total 3.846 de cereri guvernamentale la scară mondială, vizând eliminarea a 24.737 de conţinuturi. Google afirmă că a dat curs cererilor doar în 36% din cazuri.
Raportul „nu oferă o imagine completă despre cenzura în spaţiul virtual, însă prezintă o îngrijorătoare tendinţă de creştere”, comentează Susan Infantino, o directoare din cadrul Google, într-un mesaj publicat pe blogul grupului.
În opinia ei, o altă „tendinţă îngrijorătoare” a ultimilor patru ani este că „guvernele continuă să ne ceară eliminarea unor conţinuturi politice”.
„Judecători ne-au cerut să eliminăm informaţii cruciale pentru ei, poliţişti ne-au cerut să eliminăm înregistrări video sau bloguri care pun în lumină conduita lor, în timp ce instituţii locale, precum consilii municipale, nu vor ca oamenii să poată găsi informaţii despre procedurile lor de decizie”, detaliază Infantino.
În Turcia, numărul cererilor de eliminare de informaţii a crescut cu 966%. Google spune că nu a dat curs, în special, unei cereri adresate de justiţie privind eliminarea căutărilor care duc la informaţii despre un oficial politic şi scandaluri sexuale, dar şi privind eliminarea unui blog care conţine informaţii despre militanţi kurzi.
În Rusia, numărul cererilor a crescut cu 125%, în special sub efectul unei noi legislaţii care cenzurează utilizarea Internetului. Din 235 de cereri de eliminare de conţinuturi, Google spune că a dat curs la 115.
În Statele Unite, grupul spune că a primit 27 de cereri din partea unei agenţii federale pentru a retrage aplicaţii ale magazinului său online Google Play care ar fi încălcat drepturile mărcilor. Google a eliminat 76 de aplicaţii din 89.