Cursul a revenit peste 4,48 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare locale

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,48 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare, deşi la jumătatea zilei rata de schimb a coborât sub 4,4750 lei/euro, într-o piaţă cu lichiditate redusă, spun dealerii.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 14:47
Cursul a revenit peste 4,48 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare locale

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4810 – 4,4830 lei, uşor mai jos faţă de nivelul de joi seară, când operaţiunile s-au realizat la 4,4825 – 4,4850.

La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4845 – 4,4875 lei, iar în prima parte a zilei rata de schimb a coborât uşor sub 4,4750 lei/euro.

În a doua parte a zilie, cursul a revenit peste 4,48 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume de transfer reduse, spun dealeriii.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,52 bani, la 4,4754 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4806 lei/euro, nivelul maxim începând din 12 septembrie.

Rata de referinţă leu/dolar a continuat să urce uşor, de la 3,2755 unităţi la 3,2771 unităţi, reprezentând cel mai ridicat curs începând cu 5 decembrie.

În acelaşi timp, cursul leu/franc elveţian a coborât de la 3,6591 lei/franc la 3,6498 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au rămas reduse, de 0,78 – 1,28% pe an. Randamentele la o săptămână se încadrează între 1,29 şi 1,79% pe an.

Dobânzile sunt în continuare mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric. Totodată, dobânzile practicate de băncile comerciale sunt foarte aproape de dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...