Băsescu: Am susţinut necesitatea semnării în august a Acordului de asociere de către R.Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după sosirea de la Consiliul European de iarnă, că a susţinut în cadrul discuţiilor privind extinderea Uniunii necesitatea ca Republica Moldova să semneze mai devreme Acordul de asociere, în luna august.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 17:57
Băsescu: Am susţinut necesitatea semnării în august a Acordului de asociere de către R.Moldova

„Am susţinut necesitatea decalării termenului, care era septembrie, pentru ca măcar în luna august să fie gata toată documentaţia, tradusă în toate limbile oficiale ale statelor membre, în aşa fel încât, în luna august, Republica Moldova să poată semna de data aceasta Acordul de asociere şi Acordul de liber schimb”, a spus şeful statului.

Preşedintele a menţionat că a „atenţionat” Consiliul şi Comisia Europeană cu privire la limba de redactare a Acordului pentru Republica Moldova, „având în vedere decizia Curţii Constituţionale că limba oficială în Moldova este limba română”.

„Vom vedea cum evoluează lucrurile din acest punct de vedere, dar am atenţionat că trebuie ţinut cont de hotărârea Curţii Constituţionale”, a mai arătat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai anunţat că în cadrul Consiliului s-a stabilit începerea negocierilor de aderare cu Serbia, din ianuarie, capitol la care respectarea drepturilor minorităţilor este una dintre problemele pe care România le-a introdus la capitolul de negociere.

Traian Băsescu a mai spus că, deocamdată, s-a stabilit să nu se înceapă negocierile cu Albania, decizia urmând a fi reevaluată cu ocazia Consiliului din luna iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...