Biletele pentru Jocurile Paralimpice 2024 de la Paris vor fi scoase la vânzare începând de luni

Vânzarea biletelor pentru Jocurile Paralimpice 2024 de la Paris (28 august - 8 septembrie) va începe luni cu 2,8 milioane de locuri disponibile, organizatorii având ambiţia ca toate tichetele să fie achiziţionate, scrie AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 oct. 2023, 21:38
Biletele pentru Jocurile Paralimpice 2024 de la Paris vor fi scoase la vânzare începând de luni

Pentru a reuşi acest lucru şi a depăşi cele 2,7 milioane de bilete vâmdute pentru Londra 2012, formula de vânzare se doreşte a fi diferită şi mai puţin costisitoare decât cea de la Jocurile Olimpice.

Spre deosebire de JO, unde achiziţia a trecut întâi printr-o tragere la sorţi, biletele pentru a participa la cele aproximativ 550 de evenimente paralimpice vor fi puse în joc conform principiului „primul venit, primul servit”.

Toate biletele sunt puse în vânzare începând de luni dimineaţa, de la 10:00, ora Franţei, preţurile fiind între 15 şi 100 euro, mai puţin ceremonia de deschidere (între 150 şi 700 de euro) şi cea de închidere (între 45 şi 450 de euro).

Dintre aceste mai bine de două milioane de bilete, 60.000 vor fi locuri uşor accesibile, iar 12.000 rezervate persoanelor în scaun cu rotile, ceea ce răspunde „tuturor solicitărilor”, au explicat organizatorii această cifră modestă. Potenţialii însoţitori vor trebui să aibă şi ei bilet.

Scopul este a face plinul, „este foarte ambiţios, dar acesta e obiectivul şi există toate condiţiile” pentru a reuşi, a declarat în august Tony Estanguet, preşedintele Paris-2024.

Joi, într-un briefing de presă, organizatorii au avut acelaşi discurs.

„Provocarea este să le oferim sportivilor stadioane pline şi francezilor un moment unic”, a adăugat Michael Aloisio, director general adjunct Paris-2024.

„Într-o singură zi a Jocurilor, probabil că vom face mai mult pentru incluziune în ţara noastră decât în 30 de ani de politici publice”, a adăugat el.

Nu întâmplător, vânzarea biletelor va începe a doua zi după ziua paralimpică, de duminică, din Piaţa Republicii din Paris, un eveniment la care vor participa preşedintele Emmanuel Macron şi ministrul Sportului, Amelie Oudea-Castera.

Vor fi prezente mai multe figuri importante mişcării paralimpice din Franţa şi străinătate.

Sursa foto: Paris2024.org

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...