FAN Courier a investit 1,8 milioane de euro într-o instalație de panouri fotovoltaice, iar vehiculele electrice din flota sa vor fi încărcate cu energie verde produsă “in-house”

FAN Courier a investit 1,8 milioane de euro într-o instalație de panouri fotovoltaice, iar vehiculele electrice din flota sa vor fi încărcate în curând cu energie verde produsă “in-house”, a declarat Adriana Manu, director de marketing & comunicare FAN Courier, răspunzând la întrebările Economica.net. Compania cu cea mare cotă de piață se așteaptă ca pe o piața a curieratului în creștere cu minimum 10% în acest an, conform previziunilor proprii, să înregistreze o creștere cu 15% a cifrei de afaceri, până la 250 de milioane de euro la finalul anului 2023.
Gabriela Ţinteanu - mar, 10 oct. 2023, 22:09
FAN Courier a investit 1,8 milioane de euro într-o instalație de panouri fotovoltaice, iar vehiculele electrice din flota sa vor fi încărcate cu energie verde produsă “in-house”

În 25 de ani de curierat, plecați în 1998, doar cu ”Furia Verde” deținută de Felix Pătrășcanu, unul dintre acționari, FAN Courier a ajuns lider de piață și își propune o creștere de 15%, mai mare decât cea a pieții (estimată la a fi de 10% pentru 2023), neutralizarea amprentei de carbon până în 2040 și alimentarea viitoarelor vehicule electrice din parcul propriu de fotovoltaice în care a investit deja 18 milioane de euro.

”Sustenabilitatea este o direcție strategică de dezvoltare pentru companie, iar anul trecut am înființat Departamentul Sustenabilitate și Impact, în vederea obținerii unui echilibru între nevoile și interesele tuturor părților implicate: mediu înconjurător, angajați, acționari, furnizori, clienți etc. Un obiectiv foarte important asumat, de altfel, de FAN Courier este neutralizarea amprentei de carbon până în anul 2040, fiind prima companie românească semnatară a The Climate Pledge. De altfel, în prezent, mobilitatea electrică este reprezentată de un proiect pilot de livrări nepoluante, FAN Courier fiind unul dintre pionierii în curierat care a investit în această zonă”, explică Adriana Manu.

Chiar dacă nu a trecut încă la vehiculele electrice, FAN Courier a investit 1,8 milioane de euro într-o instalație de panouri fotovoltaice la sediul central din Ștefăneștii de Jos care, conform estimărilor, vor acoperi aproximativ 40% din consumul propriu, iar surplusul de energie va fi distribuit în rețeaua publică. În acest contrext, viitoarele vehiculele electrice din flota FAN Courier vor fi încărcate cu energie verde produsă “in-house”.

După pandemie, care a dat un avans considerabil comerțului online și curieratului implicit, FAN Courier anticipează un avans de minimum 10% al pieței de curierat în 2023. ”Anul 2020 a creat un alt tip de comportament în rândul consumatorilor, comportament care se menține, într-o măsură foarte mare, și în anii de după pandemie. Trecerea atât de rapidă de la comerțul tradițional la cel online probabil că nu fusese anticipată nici măcar de jucătorii din piața de e-commerce, iar această creștere masivă a vânzărilor online a impulsionat și piața de curierat, de care este strâns legată. În consecință, perspectivele sunt optimiste, pentru că, în România, comerțul online este departe de a fi ajuns la maturitate, prin urmare, extinderea comerțului online generează creșterea pieței de curierat”, spune Adriana Manu, director de marketing&comunicare FAN Courier.

”Estimările pe care le avem în acest moment sunt în ținta propusă la începutul anului, pe fondul creșterii e-commerce-ului și, implicit, a consumului. Astfel, pe o piața a curieratului în creștere cu minimum 10%, după previziunile noastre, ne așteptăm la finalul anului la o creștere cu 15% a cifrei de afaceri, până la 250 de milioane de euro”, concluzionează Manu.

Ce înseamnă FAN Courier după 25 de ani? ”Este diferența dintre o lună fără nicio expediție atunci și aproape 400.000 de expediții pe zi acum, dintre cinci angajați atunci și peste 8.000 acum, dintre o ”flotă” formată atunci dintr-o singură Dacie 1.300 – ”Furia verde” a lui Felix -, și peste 5.000 de autovehicule acum, dintre 5.000 de dolari capital inițial și investiții totale de peste 225 de milioane de euro în cei 25 de ani de activitate. Desigur, toate acestea nu s-au întâmplat peste noapte – în fond, vorbim despre o istorie de 25 de ani. Am pornit la drum așa cum ne-am priceput mai bine, am făcut greșeli, am învățat din greșeli, am mers la cursuri de perfecționare, am anticipat nevoi și am acționat prin investiții, inovație și dezvoltare continuă. Am creat o echipă puternică, bine sudată și bine instruită, alături de care am depășit toate obstacolele de-a lungul anilor. Așa au trecut 25 de ani și, uneori, ne este greu să credem că au trecut atâția ani și că am realizat atât de multe în tot acest timp”, își amintește Adriana Manu.

Unul dintre marile avantaje care contribuie la dezvoltarea curieratului rapid, dezvoltarea aplicațiilor mobile, opțiunile alternative de livrare care au devenit extrem de flexibile, livrarea în aceeași zi sau într-un anumit interval orar, interacțiunea foarte simplă cu clienții prin intermediul tehnologiei, toate acestea contribuie la o simplificare și dezvoltare a activității care, indiscutabil, vor duce la creșterea pieței.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...