OMNIASIG raportează prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde de lei pentru primul semestru din 2023, în creștere cu aproximativ 5%

Compania OMNIASIG a raportat pentru primul semestru din 2023 că a înregistrat prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde lei, cu aproximativ 5% mai mult față de aceeași perioadă din 2022. Valoarea totală a despăgubirilor plătite în prima jumătate a anului a fost de peste 560 de milioane de lei, și această sumă fiind în creștere față de intervalul anterior.
Ion Dobreanu - lun, 09 oct. 2023, 19:50
OMNIASIG raportează prime brute subscrise de peste 1,1 miliarde de lei pentru primul semestru din 2023, în creștere cu aproximativ 5%

„Pentru noi, primele șase luni ale anului au stat sub semnul unui focus atent pe câteva direcții majore: menținerea clientului în prim-planul businessului nostru, implicarea constantă în comunitate prin multiple campanii și acțiuni de voluntariat, adaptarea la contextul macroeconomic și geopolitic, precum și accentul pe inovație și sustenabilitate. Implicarea activă în susținerea educației financiare, un vector important al dezvoltării pieței de asigurări, precum și sprijinirea clienților în alegerea celor mai potrivite produse și servicii, adaptate necesităților lor, reprezintă în continuare obiectivele noastre prioritare. Rezultatele obținute până în prezent, cu precădere pe liniile asigurărilor de Sănătate, Property și Casco sunt datorate implementării unei strategii solide și responsabile, pentru a răspunde în mod optim așteptărilor tuturor stakeholderilor

În continuare acordăm o atenție sporită protejării și susținerii comunităților în care ne desfășurăm activitatea și principiilor ESG (Environment, Social, Governance), pentru că un business nu poate fi profitabil dacă nu funcționează într-un ecosistem sănătos si durabil”, a declarat mihai tecău, președintele directoratului OMNIASIG.

În primul semestru din 2023, segmentul Property (asigurările de incendiu și calamități naturale) a crescut cu peste 15%, înregistrând o valoare a subscrierilor de aproximativ 174 de milioane de lei. Această linie își menține tendința de creștere manifestată și până acum, pe fondul unei conștientizări în creștere atât din partea persoanelor juridice, pe linia corporate, precum și din partea persoanelor fizice, în ceea ce privește Asigurările de Locuințe, a riscurilor din ce în ce mai complexe și frecvente ce pot amenința un business, indiferent de dimensiunea acestuia, precum și o locuință.

Segmentul Asigurărilor de Sănătate a avut una dintre cele mai importante creșteri, de aproximativ 40%, cu o valoare a primelor brute subscrise de peste 45 de milioane de lei, în intervalul ianuarie–iunie 2023.

Asigurările auto, Casco și RCA, au înregistrat o valoare agregată a primelor brute subscrise, pentru ambele linii, de peste 770 de milioane de lei. Valoarea despăgubirilor plătite pe cele două linii în primul semestru, cumulat, a crescut față de anul precedent, totalul fiind de aproape 500 de milioane de lei. Compania și-a menținut subscrierea prudentă pe liniile de asigurări auto, zona asigurărilor facultative avansând cu aproximativ 15% față de același interval din 2022.

A fost înregistrată o creștere și pe linia Asigurărilor de Răspundere Civilă Generală. Creșterea față de același interval al anului trecut a fost de peste 25%, iar subscrierile au ajuns la o valoare de aproape 40 de milioane de lei.

Rezultate în creștere au fost înregistrate și pe linia Asigurărilor de Călătorie, unde nivelul subscrierilor a fost de peste 11 milioane de lei, cu aproape 40% mai mult decât în același interval al anului trecut.

 

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...