Stefanel revine în România. Primul magazin va fi deschis în Bucureşti

Retailerul italian de modă Stefanel, cu o tradiție de peste 60 de ani, se pregătește să revină pe piaţa românească prin intermediul Unic Brands.
Ion Dobreanu - mar, 10 oct. 2023, 16:49
Stefanel revine în România. Primul magazin va fi deschis în Bucureşti

Unitatea care se va deschide sâmbătă, 14 octombrie, în Băneasa Shopping City.

Retailerul de modă Stefanel a intrat prima dată în România în 1991 și a rămas pentru 30 de ani. În februarie 2021 compania a anunțat că-și va închide toate cele 12 magazine pe care le avea în țara noastră.

Brandul de tricotaje Stefanel a fost lansat pe piață în 1959 de Carlo Stefanel. În 2021, afacerea a fost preluată de către OVS, un retailer italian sub controlul Italian Tamburi Investments Partners. Această preluare a adus un nou suflu colecțiilor Stefanel, concentrându-se pe o garderobă clasică, cu o notă urbană, în timp ce tricotajele continuă să aibă un rol principal. OVS a preluat nu doar afacerea Stefanel, ci și 100 dintre foștii săi angajați, arhivele mărcii și 30 de magazine monobrand din Italia. Pentru a menține identitatea și calitatea a mărcii, grupul s-a reconectat cu furnizorii de lungă durată ai Stefanel și își aprovizionează o parte din colecție din Italia.

Compania Unic Brands, înființată în 2009, deține dreptul exclusiv de a opera magazinele monobrand Guess și Liu Jo pe teritoriul României. Magazinele Guess sunt deschise și operează în București (Baneasa Mall, Promenada Mall, Mega Mall și Fashion House Outlet), Constanța (City Park), Cluj Napoca (Iulius Mall), Timișoara (Iulius Mall), Iași (Palas Mall), Sibiu (Mall Promenada) și Brașov (Afi Palace). Magazinele Liu Jo sunt deschise în București (Băneasa Shopping City, Fashion House Outlet Militari), Iași (Palas Mall), Timișoara (Iulius Mall) și Cluj (Iulius Mall).

Unic Brands vrea să consolideze prezența brandului Stefanel în România prin deschiderea de noi magazine în viitorul apropiat.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...