Ministerul Economiei lansează în 2023 noi ediţii pilot ale programelor Comerţ-Servicii şi Microindustrializare

Ministerul Economiei lansează în 2023 noi ediţii pilot ale programelor Comerţ-Servicii şi Microindustrializare, a anunţat, miercuri, Lucian-Ioan Rus, secretar de stat în cadrul instituţiei, la conferinţa de prezentare a proiectului privind creşterea educaţiei financiare a antreprenorilor din România.
AGERPRES - mie, 11 oct. 2023, 16:10
Ministerul Economiei lansează în 2023 noi ediţii pilot ale programelor Comerţ-Servicii şi Microindustrializare

„Educaţia financiară s-a conturat în ultimul deceniu ca o necesitate din ce în ce mai acută, mai ales la nivelul societăţilor aflate în curs de dezvoltare. Fie că discutăm la nivel de individual sau la nivel antreprenorial toate demersurile de îmbunătăţire a nivelului de înţelegere a produselor financiare, conceptelor şi riscurilor, cu scopul de instruire şi formare, trebuie susţinute şi încurajate. De aceea, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului salută dezvoltarea acestui proiect prin creşterea educaţiei financiare antreprenorilor din România şi îi felicităm pe toţi cei care, pe lângă activităţile didactice şi de formare de zi cu zi, au alocat un timp suplimentar pentru a veni în sprijinul antreprenorilor români. La nivelul ministerului, în cadrul procesului de optimizare a accesării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fondurilor europene şi a fondurilor guvernamentale dedicate sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, pe lângă susţinerea tuturor procedurilor şi reformelor necesare îndeplinirii jaloanelor asumate, avem în 2023 noi ediţii pilot ale programelor Comerţ-Servicii şi Microindustrializare, care au drept obiectiv susţinerea investiţiilor, creşterea competivităţii IMM-urilor în aceste sectoare, precum şi încurajarea digitalizării, transformării verzi a acestora, respectiv promovarea producţiei interne a conceptului „Fabricat în România”, a spus Lucian-Ioan Rus, scrie Agerpres.

El a menţionat că prin intermediul proiectului SIPOCA 716 se dezvoltă platforma digitală a IMM-urilor, platforma IMM Mentor, iar primul pilon al acesteia are componenta de educaţie şi de formare antreprenorial. În cadrul acestui pilon, prestatorul va fi responsabil de realizarea de conţinut educaţional în domeniu economic pentru platformă şi anume va realiza materiale necesare instruiri în domeniul antreprenorial, respectiv ceea ce înseamnă să fie antreprenor, care sunt avantajele antreprenoriatului, dar şi dificultăţile cu care se confruntă un antreprenor, împreună cu măsuri de soluţionare a aspectelor întâlnite în derularea unui business.

Lucian-Ioan Rus a afimat că se vor realiza tutoriale video cu exemple de bună practică, poveşti de succes ale antreprenorilor care au reuşit şi multe multe alte exemple de bune practici. Totodată, se vor pune la dispoziţia utilizatorilor materiale informaţionale şi educaţionale care reprezintă puncte de plecare în cariera de antreprenor, cu conţinut atât pe antreprenoriat, cât şi pe educaţia financiară, fiscală şi de natură juridică.

„După cum bine ştiţi, România se află în plin proces de aderare la OCDE – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, aceasta reprezentând, aşa cum menţiona şi ministrul Ştefan Radu Oprea (ministrul Economiei, n.r.), un adevărat proiect de ţară aflat în centru atenţiei tuturor decidenţilor din ţara noastră, fiecare etapă stabilită reprezentând un puternic catalizator pentru reformele din ţara noastră, în special în ceea ce înseamnă mediul de afaceri din România. În acest context, Minister Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a devenit punctul focal naţional pentru şase comitete ale OCDE-ului, asumându-şi în mod clar misiunea de a sprijini tot ceea ce implică procesul de cercetare pe antreprenoriat, IMM-uri, precum şi de a disemina şi a discuta implicarea politicilor publice de dezvoltare”, a spus Lucian-Ioan Rus.

Te-ar mai putea interesa și
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate amenzile
Curtea Supremă din Brazilia a decis că platforma X poate să-și reia activitatea în țară, după ce-și plătește toate ...
Curtea Supremă a Braziliei a decis vineri că platforma socială X trebuie să mai plătească puțin peste 5 milioane de dolari din amenzile mai vechi neplătite la care se adaugă inclusiv una......
Trump anunță că va cere urmărirea penală a Google dacă ce va ajunge președinte
Trump anunță că va cere urmărirea penală a Google dacă ce va ajunge președinte
Fostul președinte american Donald Trump a declarat vineri că va cere urmărirea penală a lui Google dacă va câștiga ...
ANM: Capitala și 15 județe sub Cod portocali de ploi pentru ziua de duminică. Bucureștiul și 20 de județe, sub Cod portocaliu de ploi abundente de duminică seara până luni dineața
ANM: Capitala și 15 județe sub Cod portocali de ploi pentru ziua de duminică. Bucureștiul și 20 de județe, sub Cod ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare meteo Cod portocaliu şi Cod galben de ...
România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze. Dar înmagazinează în continuare și și exportă gaze
România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze. Dar înmagazinează în continuare și și exportă gaze
Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la volume substanțiale, dar și ...