Vezi care sunt politicienii hi-tech

Că sunt miniştri sau simpli parlamentari, aleşii au găsit ieri o modalitate de a contracara dezbaterile plictisitoare de la buget: au evadat în lumea virtuală. De mare ajutor le-au fost IPad-urile.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 15:31

Semnalul utilizării tehnologiei de nivel înalt a venit de la chiar prim ministrul Emil Boc care nu s-a dezlipit de tabletă nici măcar atunci cînd a luat cuvântul de la tribună. Ceva mai încolo, în banca ministerială, şi atenţia Elenei Udrea a fost canalizată către informaţiile virtuale.

Cea mai absorbită de virtual s-a dovedit însă a fi Andrea Paul Vass, consilierul economic al premierului, aceasta nu s-a lăsat distrasă nici de discursul şefului său, şi nici de cel al opoziţiei.

Cu o tabletă s-a ocupat, la un moment dat, pentru verificarea datelor bugetare, şi fostul ministru de Finanţe, Varujan Vosganian.

Moda IPad-urilor a coborât şi în rândul simplilor parlamentari, ca remediu antiplictiseală. Fie că stăteau chiar în faţă, cazul deputatului PSD Radu Moldovan, sau mai feriţi privirii, în băncile din spate. Atunci când nici IPad-urile nu le-au mai captat atenţia, aleşii au mai închis şi ochii, spre totală relaxare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...