Sebastian Burduja: Este nevoie de proiecte care să diversifice activitatea Complexului Energetic Valea Jiului în zona de energie verde

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat vineri, la Petrila, că este importantă gândirea unor proiecte prin care activitatea Complexului Energetic Valea Jiului să fie diversificată şi prin producţia de energie verde, obţinută cu panouri fotovoltaice sau cu microhidrocentrale, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 oct. 2023, 20:04
Sebastian Burduja: Este nevoie de proiecte care să diversifice activitatea Complexului Energetic Valea Jiului în zona de energie verde

„Pentru a avea siguranţă, SEN este nevoie de energie în bandă. Ea nu poate fi asigurată decât de cărbune, de gaz, de energia nucleară sau, pe viitor, de hidrogen – încă sunt costuri foarte mari acolo. Ceea ce este important este să gândim un viitor pentru Valea Jiului şi asta am discutat astăzi cu liderii de sindicat, cu conducerea companiei, şi să gândim proiecte care, practic, diversifică activitatea noii companii, Complexul Energetic Valea Jiului, în zona de energie verde – panouri fotovoltaice, microhidrocentrale şi, de ce nu, pe viitor, şi în zona de energie nucleară, cu aceste reactoare modulare mici. În 2029 România are şansa să fie prima ţară din Europa, şi poate chiar prima ţară din lume, care are un astfel de reactor modular de mici dimensiuni la Doiceşti, în judeţul Dâmboviţa. Ulterior, după punerea în funcţiune, vor fi şi alte reactoare modulare de mici dimensiuni, pe amplasamentele pe care le vom decide la momentul respectiv, în funcţie de anumite caracteristici”, a spus ministrul Energiei.

El a menţionat că o parte din investiţii ar putea fi derulate prin finanţări alocate Văii Jiului prin diverse programe europene.

„De exemplu, partea de panouri fotovoltaice poate fi finanţată din Fondul pentru Modernizare- acolo vom lansa un apel de o jumătate de miliard de euro, şi vedem o colaborare între Complexul Energetic Valea Jiului şi o companie cum ar fi Hidroelectrica. Hidroelectrica are şi un capital propriu foarte mare, ştiţi bine a fost listată recent, 20% a fost listată, şi evaluată la 10 miliarde de euro – o companie semnificativă. Şi numai Hidroelectrica, discutăm şi cu Romgaz pentru grupul pe gaz, discutăm cu Nuclearelectrica în perspectiva anilor 2030. Deci, gândim pe termen lung”, a menţionat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei s-a aflat vineri în Valea Jiului, unde a luat parte la festivităţile dedicate împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Universităţii Petroşani. În programul zilei au mai fost prevăzute o deplasare la Mina Lonea, din Petrila, care marchează 150 de ani de la înfiinţare, precum şi o vizită la Mina Livezeni.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...