Camera Deputaților a adoptat proiectul legii pensiilor speciale, în acord cu decizia CCR. Reacțiile lui Ciolacu și Drulă

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni proiectului legii pensiilor speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 oct. 2023, 18:57
Camera Deputaților a adoptat proiectul legii pensiilor speciale, în acord cu decizia CCR. Reacțiile lui Ciolacu și Drulă

Au fost 174 voturi pentru, 81 împotrivă şi 17 abţineri. În 2 august, actul normativ, adoptat anterior de Parlament, a fost trimis spre reexaminare în forul legislativ, după ce Curtea Constituţională a decis că unele articole sunt neconstituţionale.

„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit acestuia, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţionala şi personalul de specialitate juridică prevazut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, mai subliniază proiectul.

Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.

„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în proiect.

Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deptaților, a anunțat că proiectul poate fi atacat la Curtea Constituțională în termen de două zile. Toate amendamentele depuse de USR și AUR au fost respinse la dezbaterile parlamentare.

Camera Deptaților este for decizional în privința acestei legi. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD), a declarat că proiectul legii privind pensiile speciale respectă atât solicitările Comisiei Europene, cât şi deciziile Curţii Constituţionale.

„Există pensii nesimţite în România? Da. Sunt mai puţine pensii nesimţite în România astăzi decât erau anul trecut? Răspunsul e da. După intrarea în vigoare a acestei legi vor fi mai puţin nesimţite aceste pensii? Răspunsul e de asemenea, da. E suficient? Răspunsul e nu. Şi ăsta este adevărul. (…) Astăzi puţină lume ştie, pentru că nu vă convine să le spuneţi, în plată în România astăzi foştii parlamentari nu mai încasează pensii, nu mai au în plată pensii speciale. Astăzi în lege în vigoare, legea PSD. E uşor să tăiem, aşa cum am făcut-o cu pensiile parlamentarilor, toate pensiile speciale din România? Nu e uşor, pentru că e adevărat, pancartele dumneavoastră sunt foarte frumoase, dragi colegi, dar anul acela cât aţi fost la guvernare şi aţi condus Ministerul Justiţiei niciunul dintre dumneavoastră nu a protestat în faţa Ministerului Justiţiei cu pancarte sau nu a venit în Parlament cu pancartele pe care să scrie cât de mult şi cât de repede trebuie tăiate pensiile speciale”, a spus Simonis în plenul Camerei Deputaţilor, relatează Agerpres.

El a adăugat că eliminarea tuturor pensiilor speciale nu se poate face aşa, „peste noapte”.

„Avem câteva decizii ale CCR care ne spun asta. Avem câteva legi în Parlament care au fost adoptate şi întoarse la CCR. Mai important decât toată retorica aceasta politică şi decât propaganda care se face, şi e firesc să fie aşa, avem un jalon PNRR, o reformă de care depind 2,8 miliarde de euro. Noi putem să hotărâm să tăiem totul mâine, legea va fi neconstituţională şi în consecinţă pierdem 2,8 miliarde de euro. Nu asta e soluţia. Această lege respectă şi solicitările Comisiei Europene, respectă şi deciziile CCR şi ne va face să luăm cei 2,8 miliarde de euro atât de necesari pentru România. E atât de simplu”, a conchis Simonis.

Reacția lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat, luni, după adoptarea proiectului legii pensiilor speciale, că deciziile Curţii Constituţionale se pun în aplicare.

„Consider că deciziile Curţii Constituţionale se pun în aplicare. Mai mult, văd ipocriţii din Parlament care au detaliat în PNRR faptul că deciziile CCR se iau în considerare doar în ceea ce priveşte magistraţii. Nu ştiu dacă dumneavoastră aţi cunoscut acest lucru, vi-l aduc eu acum şi vi-l prezint. În PNRR e trecut de către foştii guvernanţi, de către USR, mai ales, fiindcă este la propunerea fostului ministru al Justiţiei, că deciziile Curţii se iau şi se aplică numai în ceea ce priveşte magistraţii. De aceea am ajuns în această situaţie”, a afirmat Marcel Ciolacu, după votul din Camera Deputaţilor.

El a adăugat că fostul ministru al Justiţiei şi Cristian Ghinea „au introdus această excepţie în PNRR”.

„Am spus foarte clar cine a creat acest lucru. Întrebaţi-l pe fostul ministru al Justiţiei şi pe domnul Ghinea când au făcut această excepţie în PNRR”, a mai spus Ciolacu, întrebat pe această temă.

Reacția lui Drulă

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat luni că a trăit cu prilejul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, când a fost votat proiectul pensiilor speciale, „încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti – menţinerea încă 40 de ani a pensiilor speciale”.

„Am trăit în plen încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti – vot al PSD şi PNL pentru menţinerea încă 40 de ani a pensiilor speciale. Practic prin acest vot este sfidată întreaga societate românească care nu beneficiază de aceste privilegii. Toţi oamenii care contribuie sau au contribuit la pensie şi primesc pensie pe baza acelei contribuţii sunt astăzi scuipaţi în cap de domnul Ciolacu care a instituit un nou principiu constituţional: principiul privilegiului care odată acordat rămâne pe veci acordat. A înţeles greşit citirea Constituţiei care vorbeşte de drepturi, nu de privilegii”, a declarat Drulă la finalul şedinţei de plen.

Potrivit acestuia, pensiile speciale sunt „un cancer care macină solidaritatea dintre români”.

„Sunt pensii nesimţite, ca cea de 18.000 de lei a preşedintelui PNL, preşedintelui Senatului, Nicolae Ciucă, pensii care sfidează pe cei care abia se descurcă cu traiul de pe o zi pe alta, pensii care se bazează pe cu totul alt principiu decât cel al contribuţiei acordate, se bazează, iată, mai nou şi pe sporuri nepermanente, pe toate şmecheriile posibile şi ni se spune de către această coaliţie toxică care nu e în stare să se gândească nici la ce se va întâmpla cu ţara peste doi sau trei ani, că peste 40 de ani vor fi eliminate. Nu putem fi de acord cu o republică a privilegiilor, nu este nimeni mai presus în România de democraţie, niciun Enache de la PSD la CCR, şi nimeni nu este mai puternic decât principiile democratice. Eu şi colegii mei de la USR ne vom lupta până la ultima picătură de energie ca în anii ce vin principiile pe care e construită republica noastră – cele ale egalităţii în drepturi – să fie respectate”, a transmis deputatul USR.

El a amintit că USR a pus în eliminarea pensiilor speciale în PNRR, respectiv trecerea tuturor pensiilor la contributivitate.

„Un bine enorm făcut de USR-işti şi de colegul meu Cristian Ghinea, pentru că niciodată n-am fi ajuns să discutăm în Parlament, să revină de cinci ori această temă, şi să vedem faţa hâdă a acestei majorităţi care spune aşa: ‘Noi suntem aici, v-am luat votul, şi ne luăm partea’ „, a adăugat liderul USR.

Te-ar mai putea interesa și
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între......
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 de milioane de lei
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 ...
Societatea Electrica S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că în primul semestru din 2024 a înregistrat ...
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Electrica, funcţie pe care o ...
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia va începe negocierile pentru achiziţia unei a patra fregate Belharra din Franţa pentru a-şi consolida forţele ...