Sebastian Burduja: România ar putea avea primele centrale eoliene offshore în Marea Neagră în 2032

Proiectul de lege pentru exploatarea energiei eoliene offshore a fost finalizat săptămâna trecută şi a fost trimis în avizare interministerială, iar primele centrale eoliene în Marea Neagră le-am putea avea în anul 2032, a declarat luni, la o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 16 oct. 2023, 20:32
Sebastian Burduja: România ar putea avea primele centrale eoliene offshore în Marea Neagră în 2032

„Proiectul de lege a fost finalizat săptămâna trecută. Dacă ţin bine minte, a fost trimis în avizare interministerială. Am semnat 17 exemplare. Am avut o discuţie cu ministrul Mediului şi echipa de la Mediu pentru că este de departe cel mai important aviz. Săptămâna aceasta colegii mei sunt la Ministerul Mediului pentru a agrea o formă finală a textului şi pentru a putea, de fapt, avea un calendar cât mai rapid de implementare a acestor investiţii. Noi ne-am propus ca până la finalul acestui an să avem legea adoptată. Asta înseamnă că, după ce obţinem cele 17 avize şi sunt şi avizatori complicaţi, inclusiv din sfera securităţii naţionale, pentru că vorbim totuşi de Marea Neagră, să o înaintăm Parlamentului pe parcursul lunii noiembrie şi într-o procedură de urgenţă de 30 de zile să putem avea legea adoptată până la finalul anului, deci finalul sesiunii parlamentare”, a spus Burduja.

El a precizat că, ulterior adoptării legii, va fi efectuat un studiu la nivelul Ministerului Energiei care va acoperi întreg arealul posibil pentru aceste investiţii, inclusiv din perspectiva constrângerilor de mediu.

Şeful de la Energie a adăugat că, până la 30 iunie 2025, va fi promovată o Hotărâre de Guvern pentru stabilirea perimetrelor concesionabile şi a redevenţelor, iar până la finalul anului ar trebui să fie realizate concesiunile. Explorarea perimetrelor maritime ar putea lua doi ani şi pregătirea construcţiei şi construcţia efectivă, încă 5-7 ani, pe baza experienţei altor state.

„Deci, dacă vorbim de 2025, plus 5-7 ani de zile, ne uităm la 2032 cel mai fezabil, cel mai probabil să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră”, a explicat Sebastian Burduja.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...