„Pe baza informaţiilor noastre, avem certitudinea că în decembrie, pe liniile ferate româneşti, va circula primul tren din setul contractat cu compania Alstom şi sperăm noi să nu apară nimic neprevăzut între timp. În paralel se vor desfăşura şi testele şi sperăm să intrăm în planul de livrare pe producţia de serie începând de la anul. Ceea ce este important este faptul că a fost încredinţat, practic, primul tren pe ruta Bucureşti-Constanţa către compania de călători CFR Călători”, a afirmat secretarul de stat, în marja Summitului Zilelor Feroviare, eveniment organizat de Club Feroviar, în parteneriat media cu Agerpres, Jurnalul de Afaceri şi Railway.
Săvoiu a precizatcă tipul acesta de ramă este certificat în Uniunea Europeană, iar trenurile vor fi deja testate înainte de aducerea lor în România.
„Trenurile deja vor fi testate. Deci, în primul rând, tipul acesta de ramă este certificat în Uniunea Europeană şi înţeleg că se fac teste în fabrică şi teste pe un poligon din Europa. Practic, trenurile vin deja testate, urmează doar aici, în România, să se facă verificarea conformităţii cu sistemul feroviar românesc”, a subliniat el.
Oficialul MTI şi-a exprimat speranţa că infrastructura feroviară modernizată şi trenurile confortabile vor constitui reţeta de succes pentru întoarcerea călătorilor la transportul feroviar.
„Practic, nu cumpărăm doar trenuri, cumpărăm şi un serviciu de mentenanţă pe toată perioada de funcţionarea – mi se pare că e pe 15 ani, din câte îmi aduc aminte. Pe de altă parte, infrastructura feroviară modernizată şi cu standarde europene de management al trenurilor, al traficului, toate acestea fiind ingredientele unei reţete de succes când e vorba de cadenţă, punctualitate, confort şi, atunci, evident, avem şi certitudinea că publicul călător se întoarce către acest mod de transport Şi, bineînţeles, durata transportului, infrastructura fiind modernă, managementul traficului modern, trenurile confortabile, timpul redus de transport, pentru că e vorba de o viteză de 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120/h pentru marfă pentru acele tronsoane modernizate”, a adăugat Ionuţ Săvoiu.
Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) vor fi produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale ţării. De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.
Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA.
Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.
Zilele Feroviare, cel mai important eveniment feroviar „business to business” din România, va reuni, marţi şi miercuri, în Capitală, reprezentanţi ai autorităţilor române şi europene din domeniu, precum şi specialişti, pentru a discuta despre investiţiile feroviare ce urmează să fie implementate în următorii ani.
România se află într-o poziţie bună pentru a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare. Cu o reţea feroviară extinsă şi un potenţial de creştere semnificativ, ţara noastră are avantaje competitive pentru investitorii europeni, afirmă organizatorul evenimentului, Club Feroviar.
De asemenea, prin parteneriatul cu companii europene, România poate beneficia de experienţa şi expertiza acestora în sectorul feroviar, precum şi de accesul la resurse financiare suplimentare. Investiţiile europene pot contribui la modernizarea infrastructurii, la introducerea de tehnologii avansate şi la îmbunătăţirea serviciilor feroviare, ceea ce va aduce beneficii semnificative pentru economia şi societatea noastră.
Evenimentul va reuni specialişti, experţi şi lideri din sectorul feroviar, oferind o oportunitate pentru schimbul de idei şi crearea de parteneriate.