Băsescu se duce miercuri la Guvern. Înainte are întâlnire separat cu USL

Preşedintele Traian Băsescu le dă satisfacţie liderilor USL şi îi cheamă separat la consultările cu partidele de miercuri, de la Cotroceni. Şeful statului şi-a programat miercuri şi o întâlnire, la Palatul Victoria, cu membrii Guvernului. 
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 17:10

Preşedintele Traian Băsescu a adresat o nouă invitaţie USL pentru consultările de la Cotroceni pe tema summitului de la Bruxelles, liderii Uniunii fiind invitaţi la ora 14.00, în condiţiile în care discuţiile cu reprezentanţii puterii încep de la ora 15.00.

„Deşi ar fi fost normal ca pe o asemenea temă de interes naţional toate partidele să se afle la aceeaşi masă, preşedintele Traian Băsescu a luat notă de solicitarea liderilor Uniunii Social Liberale de a participa la consultările de la Palatul Cotroceni în cadrul unei întâlniri separate”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Liderii USL i-au cerut preşedintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare transmisă luni, ca întâlnirea cu reprezentanţii opoziţiei să fie separată de cea cu membrii coaliţiei de guvernare, apreciind că „ar fi util” ca la această întrevedere să participe şi premierul Emil Boc.

De la ora 16.00, preşedintele are programată o altă rundă de consultări, de această dată cu preşedintele Senatului, cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi cu prim-ministrul României.

Începând cu ora 17.00, Băsescu va fi la Palatul Victoria unde va avea o consultare cu membrii Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Palatul Cotroceni, miercuri, ora 15.00, la o discuţie pe tema concluziilor Consiliului European din 8-9 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi votat în Parlament
PNL: Proiectul de buget va fi prezentat coaliției până pe 27 ianuarie, iar în prima săptămână din februarie va fi ...
Proiectul de buget de stat al României va fi prezentat în cadrul coaliţiei de guvernare până la data de 27 ianuarie, relatează Agerpres....
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în ...
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...