Rusia nu are, deocamdată, planuri de a relaxa şi mai mult restricţiile privind exporturile de motorină

Rusia nu are, deocamdată, planuri vizând relaxarea restricţiilor care au mai rămas în ceea ce priveşte exporturile de motorină, a declarat joi vicepremierul rus, Alexander Novak, sugerând că nu vor exista alte veşti bune pentru piaţa carburanţilor care este în prezent una tensionată, transmite Bloomberg.
AGERPRES - joi, 19 oct. 2023, 10:17
Rusia nu are, deocamdată, planuri de a relaxa şi mai mult restricţiile privind exporturile de motorină

„Nu există o decizie deocamdată. Dar dacă vor fi probleme, le vom analiza la Ministerul Energiei”, a declarat Alexander Novak pentru Bloomberg News.

Chiar dacă Rusia, cel mai mare furnizor mondial de motorină, a ridicat la începutul acestei luni un embargou referitor la cea mai mare parte a exporturilor, unele restricţii au rămas în vigoare.

Guvernul de la Moscova a permis exporturile de motorină cu condiţia ca toţi marii producători ruşi de carburanţi să păstreze cel puţin 50% din producţia de motorină pentru piaţa internă. De asemenea, exporturile de motorină sunt posibile cu condiţia ca aceşti carburanţi să fie livraţi spre porturile ruseşti via conducte. În schimb, livrările de motorină via căile ferate rămân în continuare interzise.

Embargoul iniţial anunţat de Moscova, care a ajutat la calmarea preţurilor pe piaţa internă, a perturbat pieţele mondiale de motorină. Restricţiile ruseşti au venit într-un moment în care reducerea producţiei de petrol a OPEC+ a dus la diminuarea livrărilor de ţiţei către rafinării, care au probleme în a produce suficientă motorină într-un moment în care cererea creşte înainte de venirea iernii.

Interdicţia rusească privind exporturile de motorină a durat doar două săptămâni după care Moscova a optat pentru eliminarea celei mai mari părţi a restricţiilor pentru a evita creşterea stocurilor de carburanţi.

Guvernul rus continuă discuţiile cu privire la finanţarea unor subvenţii mai mari pentru livrările interne de motorină şi benzină, a mai spus vicepremierul Alexander Novak. „Acest subiect este avut în vedere”, a spus Novak, adăugând că o decizie este aşteptată „în viitorul apropiat”.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...